AcasăStiri DinamoPaul Anton oferă declarații despre viitorul său la Getafe

Paul Anton oferă declarații despre viitorul său la Getafe

 Paul Anton a fost cedat în vara trecută sub formă de împrumut în Segunda Division la Getafe, iar spaniolii au opțiune de cumpărare în cazul în care sunt mulțumiți de randamentul său.  

 Începutul lui Paul a fost foarte bun, a și marcat de două ori și Getafe era poziționată foarte bine în clasament. Însă odată cu schimbarea antrenorului, Anton a devenit mai mult rezervă, un statut care îi complică situația acolo. Acum doua etape a fost titular dupa foarte multe meciuri, in meciul incheiat la egalitate pe teren propriu cu Gimnastic.

 

Getafe este pe locul 3 în acest moment, fiind la 7 puncte de locul secund, care asigură promovarea directă la finalul sezonului, este vorba de Girona. Cel mai probabil Getafe va merge la baraj.

 

 

Paul Anton a acordat un interviu celor din Fanatik în care a vorbit despre situația sa și ce își dorește pentru sezonul viitor:

 

 Nu am un răspuns acum. După discuțiile pe care le-au avut în iarnă agentul meu și directorul sportiv al lui Getafe, e de bine. Ei sunt mulțumiți de mine. Dar așteaptă, să vedem, e în funcție de promovare… E vorba de strategia pentru următorul campionat. In anul pe care l-am petrecut aici m-am dezvoltat foarte bine ca fotbalist. Nu că la Dinamo sau la alte echipe din Liga 1 nu ar fi profesionalism, dar realitatea e că aici e un alt fotbal. Plus partea financiară, care este importantă. Deci vreau să rămân aici! 

Daca are si alte oferte:  Discuții sunt, dar nu e nimic concret. Doar discuții, atât! Eu mi-am deschis multe porți de când joc în Spania.

 

Managerul clubului Dinamo, Adrian Mutu, speră ca Paul Anton să revină în „Ștefan cel Mare”. Mutu spune că nu a vorbit cu fotbalistul, dar o va face cât de curând. „Acum trebuie să discut cu băiatul, să văd ce vrea. Sigur, ni-l dorim pe Anton, trebuie să vrea și el. Mai trebuie să vedem ce răspuns ne va da clubul Getafe, dacă vrea să-l țină”, a declarat Adrian Mutu, pentru Fanatik.

 

 

Paul Anton, suntem alaturi de tine!

Video cu doua goluri de exceptie reusite de Paul Anton, atat la Dinamo, cat si la Getafe. Stim ca Paul Anton nu trece prin ce…

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare