Patrick Petre a fost titular împotrivă echipei care l-a format, iar evoluția sa a fost una foarte bună.
Patrick a semnat cea mai importantă ocazie a lui Sepsi în repriza a doua, când a executat excelent o lovitură liberă. Petre junior și-a revenit în ultimul moment după o accidentare la genunchi și-a fost din primul moment în această seară în ipostaza de a juca impotriva lui Dinamo: ”Ca acasă, lumea m-a aplaudat, m-am simțit foarte bine. Dinamo e o echipă foarte bună, cu jucători de mare calitate”, a declarat fiul lui Florentin Petre.
”Nu mi-am dorit neapărat sâ marchez, dar mi-am dorit să nu pierdem. În afară de asta sunt dinamovist clar și îmi doresc să câștige ai noștri campionatul. N-am apucat să vorbesc cu ei, o să mă duc acum puțin în vestiar. Mă bucur de fotbal, mă bucur că joc și sunt fericit”, a declarat Patrick Petre la finalul meciului.
“Sunt mulţumit de atitudine. Cred că am dominat jocul până la eliminarea lui Romera. Am avut multe acţiuni şi am ajuns uşor în faţa porţii. Totuşi, nu am avut limpezime în faţa careului şi am putut marca. Am vrut să dăm repede gol, dar nu s-a putut. Am fost puţini lenţi în preajma careului.
Sunt 3 puncte bune pentru că ne dau linişte pentru a pregăti şi mai bine jocul cu FC Voluntari, din etapa viitoare. Am avut ocazii multe şi am dominat. Am avut posesia şi am recuperat bine mingea. Sepsi e o echipă incomodă, s-a apărat cu 9 jucători în 30 de metri. Unerori s-a apărat sus şi ne-au surprins”, a spus Contra la TV Dolce Sport.