Dinamo face un pas esențial în cursa pentru ieșirea din insolvență, după ce Adunarea Generală a Creditorilor a aprobat, luni, acordul de eșalonare a unei datorii consistente către ANAF.
Potrivit informațiilor publicate de ProSport, jurnalistul Cătălin Mureșanu relatează că suma de aproximativ 1,5 milioane de euro, datorată Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a fost eșalonată pe o perioadă de 48 de luni.
Acordul a fost posibil prin garantarea cu baza sportivă din Săftica, aflată în patrimoniul clubului. Astfel, SC Dinamo 1948 SA a pus garanție un teren de peste 25.000 mp, „Vila Dinamo”, sala de forță și recuperare, dar și aleile asfaltate din incinta complexului.
Potrivit sursei citate, creanța inițială a ANAF, înregistrată în planul de reorganizare la categoria „Creditori beneficiari ai unor cauze de preferință”, era de 5,68 milioane lei. La această sumă s-au adăugat și datorii curente acumulate în perioada de insolvență, ce depășesc 5,3 milioane lei.
Eșalonarea pe 48 de luni și acordul obținut în cadrul Adunării Generale reprezintă un pas crucial în drumul către redresarea financiară a clubului, dosarul urmând să ajungă pe masa judecătorului sindic, care va decide ieșirea din insolvență în perioada următoare.
Activele depuse garanție de SC Dinamo pentru eșalonarea datoriei de aproape 1,5 milioane euro către ANAF pentru 48 de luni:
- Teren în suprafață de 25.412 mp, situat în Săftica, având o valoare de piață de 6.589.500 lei;
- „Vila Dinamo”, cu o suprafață de 764 mp, având o valoare de piață de 2.101.537 lei;
- „Sală de forță și recuperare”, cu o suprafață de 244 mp, având o valoare de piață de 588.505 lei;
- Alei asfaltate, cu o suprafață de 1.200 mp, având o valoare de piață de 226.200 lei”.