AcasăUncategorizedPas gresit in ultimul meci al sezonului.

Pas gresit in ultimul meci al sezonului.

Dinamo s-a deplasat pe un stadion „greu”, unde nu a reușit să obțină nicio victorie, pentru ultimul meci al acestui sezon de Superligă.

Croatul Zeljko Kopic, revenit la echipă după decesul tatălui său, a început meciul în formula: Roșca, Costin, Patriche, Homawoo, Opruț, Mărginean, Olsen, Cîrjan, Pop, Perica, Milanov.

De cealaltă parte, Mirel Rădoi, antrenorul Craiovei, a trimis în teren următorul 11: S. Lung, Ndong, Mogoș, Screciu, Bancu, Mekvabishvili, Oshima, Baiaram, Houri, Mitriță, Safira.

Motivația era oarecum similară pentru cele două echipe care s-au întâlnit astăzi: Craiova țintea un loc în primele 3, dar are locul de Europa asigurat, în timp ce ai noștri puteau urca pe poziția a 5-a a clasamentului în caz de victorie.

Craiova a început tare, iar în minutul 2, Mogoș — jucătorul despre care în vară se spunea că ajunge la Dinamo — a avut o lovitură de cap reținută de Roșca.

Bara salvează Dinamo în minutul 10, după o acțiune personală a lui Mitriță, la o fază în care niciun jucător al nostru nu a reușit să îl blocheze pe micuțul jucător oltean.

Goooool Dinamo în minutul 12! Dinamo recuperează o minge după un aut al oltenilor, Mărginean primește o pasă de la Milanov și catapultează mingea în vinclul porții celor de la Craiova.

Este o perioadă în care Dinamo joacă bine, se apără exact și reacționează bine în momentul în care are posesia. Marcatorul golului, Mărginean, primește galben în minutul 14 după un fault asupra lui Baiaram. Același Baiaram a ieșit accidentat în minutul 23 și a fost înlocuit de Barbu.

O oportunitate pentru Craiova în minutul 28 — Mitriță trage peste poartă după o acțiune în care Craiova a pasat bine la marginea careului nostru de 16 metri. Oltenii au mai mult posesia după golul primit, dar apărarea noastră, condusă bine de Homawoo, reușește să blocheze. Homawoo este aproape de autogol în minutul 33, după un atac al oltenilor pornit dintr-o recuperare la centrul terenului. Homawoo a încercat să respingă o centrare în forță, dar l-a întrebuițat serios pe Roșca.

Posibil penalty pentru Dinamo în minutul 35. Cîrjan a scăpat periculos, a fost ajuns de Oshima, dar arbitrul a considerat că intervenția japonezului a fost corectă.

Finalul de repriză aduce o dominare tot mai accentuată a Craiovei, iar în minutul 40, Anzor șutează din centrul careului, dar Roșca reușește să rețină.

Dinamo ripostează, iar în minutul 41 reușește o fază spectaculoasă, finalizată de Olsen — șutul acestuia a fost scos însă greu de portarul Craiovei. Minutul 42 aduce o nouă ocazie uriașă pentru Dinamo: după un contraatac-școală, Opruț șutează bine, dar Silviu Lung apără.

Craiova ratează incredibil în prelungiri, după o centrare de pe partea stângă — vârful Craiovei a ratat din 5 metri.

Pauza vine cu avantaj pentru Dinamo, după 45 de minute în care echipa noastră a jucat încântător.

Repriza secundă începe rău pentru Dinamo. Pop respinge greșit o minge din centrul careului, balonul ajunge la Mitriță, care centrează pentru tânărul Barbu, iar acesta înscrie cu o lovitură de cap bine plasată.

În minutul 49, Dinamo se clatină serios, iar Craiova este aproape de a trece în avantaj. Din fericire, Roșca a fost la post. Patriche primește și el un cartonaș galben după un fault asupra lui Silviu Lung.

Bară pentru Craiova în minutul 56! Anzor șutează de la marginea careului direct în transversală porții lui Roșca. Mărginean, accidentat, părăsește terenul în minutul 57, fiind înlocuit de Caragea. Ieșirea lui Mărginean provoacă o schimbare în așezarea echipei noastre: Milanov coboară în centru, lângă Olsen.

Din păcate, dominarea Craiovei se concretizează în minutul 61, când Mitriță reușește o acțiune individuală care duce la al doilea gol al Craiovei.

Kopic face o schimbare post pe post în minutul 63, iar Politic îl înlocuiește pe Pop. Din păcate, o altă partidă neconvingătoare pentru jucătorul adus de la Galați.

Minutul 71 aduce o noua schimbare la Dinamo, Abdallah in inlocuieste pe Perica, cel din urma cu o partida nereusita astazi.

Dinamo încearcă să echilibreze jocul, profitând de pasul în spate al Craiovei, dar acțiunile noastre se opresc la marginea careului de 16 metri.

Ultimele 10 minute aduc o dominare teritorială a Craiovei. Oltenii au reușit să facă o repriză secundă foarte bună. Dinamo nu pare să aibă forța de a pune probleme pe finalul de meci.

Dinamo a făcut astăzi două reprize diametral opuse. Dacă la finalul primelor 45 de minute am spus că a fost o evoluție încântătoare, repriza secundă a fost una foarte slabă.

Final de sezon. Sperăm să vedem un Dinamo mai puternic în sezonul 2025-2026.

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare