AcasăEditorialPas cu pas.

Pas cu pas.

Se spune indiferent de distanța pe care trebuie o străbați, este obligatoriu iți stabilești direcția, apoi faci primii pași.

Dinamo a început șchiopătând acest sezon de liga secundă. Au fost ezitari, au fost pasi greșiți, au fost piedici de care ne-am lovit. Totul părea confuz atât din punct de vedere sportiv cât și din punct de vedere organizatoric.  Lucrurile încep se așeze, s-a stabilit o direcție a clubului, așteptăm doar concretizarea planurilor propuse, iar echipa antrenată de Burca începe și ea facă pașii concreți spre obiectivul propus.

Inca suferim la nivelul jocului, se vede cu ochiul liber ca este o echipa in formare, echipa ce are nevoie de timp pentru a ridica nivelul prestatiilor. Dar sunt semne din ce in ce mai clare ce ne arata ca pasii facuti sunt corecti.

Nu avem relatii de joc bine stabilite, dar avem atitudine, nu avem omogenitate dar ne luptam pentru fiecare balon. Acestea sunt plusurile si minusurile din acest moment.

Pe 9 iulie 2022, în urmă cu aproape 3 luni Dinamo era spublerata într-un meci amical de Unirea Slobozia. A fost atunci o victorie cu 5-0 pentru gazde.

Fara – Amzar, Ehmann, Patriche, Demici – Țone, Roșu – Lazăr, Gavrilă, Bordușanu – D. Dinu, era echipa trimisă atunci în teren de către Iulian Mihăescu.

DUJMOVIC- MOURA, PATRICHE, GIAFER, AMZAR- GORKA, ROȘU, BANI– BORDUSANU, GHEZALI, POP este echipa trimisă de Ovidiu Burca aseară în teren.

Observăm doar Amzar, Patriche  Roșu și Bordusanu mai fac parte din echipa cu care am început acel amical.

De partea cealaltă Costel Ecnache a început meciul amical din iulie cu următoarea formulă.: Contra – Ibrian, Dinu, Perju, Toma – Cruceru, Coadă – Boțogan, Ekolo, Bolohan – Golda

Ieri Enache a început meciul cu : Contra – Ibrian , Dinu, Perju,Toma, Coadă, Cruceru – Boțogan, Ekollo, Silaghi – Afalna

Diferență este enormă, Unirea Slobozia a folosit aceeași echipă ca în amicalul din iulie, cu excepția a 2 jucători.

Putem trage concluzia Dinamo a făcut pași corecți, iar bucuria de la finalul meciului este deplin justificată.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare