UPDATE: Situaţia de la Pandurii este una dezastruoasă. În această seară, Narcis Răducan a fost demis din funcţia de preşedinte al clubului. El ar fi intenţionat oricum să se retragă
Problemele de la Pandurii se pare ca sunt extrem de grave si cei mai importanti jucatori ai echipei vor parasi inca de pe acum gruparea ce avea ca obiectiv clasarea pe un loc de play-off.
George Ţucudean şi Valentin Alexandru sunt primii jucători români care vor pleca de la Pandurii Tg. Jiu, din cauza situaţiei financiare de la gruparea gorjeană, intrată în rândul cluburilor în insolvenţă.
După ce stranierii Christian Obodo, Gordan Bunoza şi Jordy Buij şi-au reziliat contractele cu echipa lui Petre Grigoraş, nefiind de acord cu noile condiţii financiare de la club, cu salarii lunare de cel mult 1 000 de euro, Ţucudean şi Alexandru au decis să le urmeze exemplul.
Cei doi urmează să-şi rezilieze contractele în următoarele zile, după ce au anunţat conducerea despre intenţiile lor de a se despărţi de club. De altfel, dacă ar fi fost dispus, Ţucudean putea juca împotriva Astrei, în etapa a 15-a.
„Au început să plece jucătorii importanţi şi astfel nu se poate face performanţă. În aceste condiţii, e mai bine să plec şi eu. Voi negocia în zilele următoare cu administratorul nostru plecarea mea„, a declarat Răducan, pentru presa locală.
În ultima etapă, Pandurii a pierdut pe terenul campioanei Astra Giurgiu, scor 0-2, a treia înfrângere la rând a gorjenilor în Liga 1. După 15 meciuri, echipa lui Grigoraş ocupă locul 8, cu 19 puncte si sansele de a se lupta pentru un loc in primele 6 par mici.