luni, mai 26, 2025
AcasăEditorialOvidiu Burcă la un an de Dinamo! Mesajul antrenorului

Ovidiu Burcă la un an de Dinamo! Mesajul antrenorului

Ovidiu Burcă a sărbătorit un an de zile de când a fost prezentat oficial drept noul antrenor al echipei.

Un an mai târziu, Dinamo este în prima ligă și meritul lui Ovidiu Burcă este unul incontestabil. Antrenorul a vorbit despre acest moment în cadrul conferinței de presă de astăzi:

,,Astăzi fac un an de zile de când am venit la Dinamo, e un sentiment de mândrie și onoare, am realizat niște lucruri importante, dar excursia nu are un final. E un pas înainte, când nu facem un caz dintr-o înfrângere, când vine vorba de victorii, nu ne entuziasmăm. E un proces, pas cu pas, din aproape în aproape, la final vedem unde ajungem. Punem bazele unui club care se bazează pe principii și valori corecte.

A fost un an excelent pentru mine, nu aș fi putut cere mai mult, eu le mulțumesc fanilor, la început și pe parcursul ultimilui an au fost alături de noi, a culminat cu promovarea, oamenilor care au avut încredere în mine, pe viitor vrem să facem lucruri frumoase. Ce îmi dă satisfacție, am văzut oameni reindrăgostiti de echipă, au sentiment de mândrie, de apartenență la această stare de spirit care e Dinamo.

Ne bazăm pe analiza adversarului, vedem și la noi care e starea de spirit, pe care jucători îi simțim în tonus, până la urmă. Au fost și momente mai puțin plăcute, dar când se întâmplă ce a fost cu Argeș, ți se pare că nimic nu a fost de prisos, totul a avut un rost.

Cel mai important e să fac echipa să crească, când oamenii din interior cresc, raportul pe care îl am jucătorii, cu staff, cu conducerea, cu fanii, astea sunt cele mai importante. Sperăm să ajungem departe ca anul trecut”, a transmis Ovidiu Burcă în cadrul conferinței de presă.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare