Optimism din partea conducerii: ,,Nu e decât o amânare”

Stiri Dinamo

Scris de:

Fanii dinamoviști așteptau o decizie favorabilă ieri din partea judecătorului sindic, dar avem parte de o nouă amânare.

Data de 5 decembrie este următoarea dată în care fanii dinamoviști vor da refresh masiv pe site-ului portalului. Administratorul special al clubului, Vlad Iacob, a spus că nu este niciun motiv de îngrijorare și este doar o amânare și pe data de 5 speră să avem parte de o veste bună:

,,Evident nu a fost o veste care ne-a bucurat, nu e decat o amanare, CCR se va pronunta probabil intr-o perioada foarte lunga de timp, dar nu va amana procesul adoptarii noului plan. Nu va fi afectat procesul de aprobare al noului plan, asteptam aceasta decizie si speram sa o primim pe 5 decembrie. Noi asteptam sa fie confirmat de instanta, stiu ca PCH si programul DDB se asteapta la o renastere, o mobilizare mai mare, dupa ce clubul va reveni in mana suporterilor.

In opinia mea, un investitor puternic care are lichiditati este de dorit.”, a declarat Vlad Iacob in direct la Playsport Live.

Explicații foarte importante din partea lui Răzvan Zăvăleanu! De ce nu sunt motive de panică

Administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, a oferit detalii importante în direct la Radio Dinamo1948:

,,Mă simt obosit chiar dacă nu am avut activități astăzi, stresul și-a spus cuvântul, dar în ciuda oboselii și a faptului că nu am avut o decizie așteptată, sunt încrezător în șansele noastre astăzi.

Trebuie să vă spun că la termen, în principiu, judecătorul părea că va amâna pronunțarea până pe data de 5 decembrie. La insistentele avocaților, a dat totuși un termen mai scurt, astăzi. A decis să amâne din nou pentru 5 decembrie așa cum stabilise inițial.

Nu este nimic neașteptat, surprinzător, neobișnuit, să ne pună cine știe ce probleme, se întâmplă dacă judecătorul nu a avut suficient timp ca să cugete asupra soluției. În ședința în care s-a discutat pe tema insolvenței, s-a vorbit despre tema Interagro, în acea situație s-a dat soluție tot azi și s-a amânat pentru data de 5. Nu cred că este o chestiune care iese din comun și ar trebui să ne facă să gândim ce interferențe, ce s-a întâmplat, trebuie să fim pozitivi și să sperăm că rezultatul va fi cel dorit de suflarea dinamovistă. 

Când aștepți o decizie care nu este la indemâna ta, ești în alertă, eu cred în toată ființa că Dinamo are dreptate, că suporterii au dreptate, adevărul va câstiga”, a spus administratorul judiciar în direct la Radio Dinamo1948.

Răzvan Zăvăleanu a oferit detalii importante și despre cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de Serdean, admisă de instanța, care nu afectează procesul insolvenței:

,,Întotdeauna sunt posibile amânările, această cerere pentru CCR nu amână mersul insolvenței, în minuta judecătorului sindic s-a pronunțat pe această cerere înaintând cererea către CCR, dar referitor la celelalte cereri a dispus amânarea pe 5 decembrie. Efectul dorit de cel care a făcut acea cerere, a dorit suspendarea cauzei, dar nu a reușit acest lucru, mi se pare că nu se încurcă acest lucru.

Alte eventuale posibilități de amânare poate mai există, la ele se gândesc oamenii de rea credință. Dincolo de poveștile spuse de domnul de la Albă Iulia, faptul că nu s-a vota această modificare de plan, ar însemna intrarea în faliment.

Poate să ne spună de bunele intenții, toată lumea și-a dat seama ce urmărește, după mine potopul, să pună mâna pe ceva bănuți ,ce contează istoria, suporterii, să moară cu toții. Sunt intenții clare pentru un copil de clasa I, eu sper ca în data de 5 judecătorul sindic să se pronunțe, să fie decizia așteptată de noi toți.”, a spus Răzvan Zăvăleanu în direct la Radio Dinamo1948.

,,În cele mai tensionate momente, când toată lumea toată era stresată, încercăm să țin steagul sus, nu am pus pe masă niște ”vrăjeli”, am spus lucrurile în care credeam. Cred la fel de tare că vom avea succes, avem toată atuurile, avem dreptatea de partea noastră, suntem corecți, dacă ești cu bună credință, m-aș bucura să văd și zâmbete.”

,,Eu nu pot să nu mă gândesc și să manifest uimirea când văd această ură, altfel nu pot să îi spun, este o anduranță a activităților rele. Eu cred că un bărbat ar trebui să spună, îmi las deoaprte interesele personale mici, dincolo de mine există și niște idei, existe iubire, sentimente, apartenența la niște culori, lucruri atât de vechi. O echipă care a bucurat generații de suporterii, tu să te gândești la banii tăi, sunt și oameni din aceștia.”

,,Că ai 1, 7, 9% nu e o problemă cât ai calitatea de acționar, nimic nu te împiedică să vină cu bani, poți majora capitalul încât să devii acționar majoritar. Oamenii ăștia vor să fie acolo, să nu dea nimic, să aibă multe acțiuni, dar să nu ajute.”

,,Trebuie să recunosc că această idee a conversiei datoriilor în acțiuni i-a aparținut domnului Badea. Nu se gândea să facem conversia creanței APCH în acțiuni, dar creanța lui. Am pus-o în practică și acum văd că este contestată.”

loading...

Lasă un răspuns