OFICIAL: Uhrin a revenit la Dinamo!

Stiri Dinamo

Scris de:

Dusan Uhrin revine la Dinamo și este noul antrenor al echipei!

Anunțul a venit pe pagina oficială de facebook a clubului Dinamo:

,,Bine ai revenit la Dinamo București, Dušan Uhrin!
Dinamo București a ajuns la un acord cu antrenorul Dušan Uhrin pentru a prelua, de astăzi, conducerea tehnică a echipei noastre.  Tehnicianul ceh a ajuns în urmă cu câteva momente în București și va conduce, la ora 17:30, prima ședință de pregătire în cantonamentul de la Săftica.

Dušan Uhrin a mai antrenat de două ori Dinamo București în carieră, în sezonul competițional 2019-2020 (23 de meciuri, 9 victorii, patru remize, 10 înfrângeri) și anul trecut, când a terminat campionatul pe locul 5 în play-out (9 partide, 5 victorii, două remize, două eșecuri), cifre în Liga 1” a fpst mesajul FC Dinamo.

Pe cine vrea Uhrin in staff:  Antrenorul de 54 de ani îi vrea pe Dragoș Picu, pentru postul de antrenor cu portarii, respectiv pe Sebi Moga ca antrenor secund, iar negocierile sunt aproape de finalizare, conform Prosport.

„Câinii” încep play-out-ul Ligii 1 cu un meci extrem de dificil. Dinamo o va înfrunta pe Rapid, duminică, la orele 20:30, la Mioveni. În cursul zilei de astăzi, Flavius Stoican și-a luat adio de la jucători și a ținut să le mulțumească pentru tot suportul arătat în momentul în care au dorit să-l întoarcă din drum.

„M-am oprit de la această echipă pentru binele jucătorilor, pentru viitorul lor. Ei, pe viitor, vor înțelege de ce. Cred în acești băieți. Le doresc din tot sufletul multă baftă, pentru că merită toate aprecierile oamenilor de fotbal și când mai greșesc, și când fac lucruri bune. Baftă multă jucătorilor! Pentru mine e ceva deosebit când am văzut ceea ce s-a întâmplat ieri în sala de conferințe, când i-a anunțat domnul președinte că se încetează relațiile cu mine. Baftă multă și numai bine!

Nu am lacrimi în ochi, dar nu e un moment după care să faci nuntă. Învăț din toate. Am luat o decizie, nu mai contează dacă îmi pare sau nu rău. Eu, să știți că sunt foarte aproape și atent la ceea ce fac ei (n.r. jucătorii), pentru că merită toată susținerea. Cinste lor, bravo lor, să nu uite toți oamenii că artizanii principali ai unei echipe sunt jucătorii. Buni, răi, trebuie să îi încurajeze”, a declarat Flavius Stoican la ieșirea din sediul clubului Dinamo

loading...

Lasă un răspuns