OFICIAL: Multescu si Talnar la Dinamo!

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo a anuntat in mod oficial venirile lui Gigi Multescu si Cornel Talnar la Dinamo

Mai jos aveti redat comunicatul clubului dupa anuntul semnarii contractului:

„Succes, Gheorghe Multescu si Cornel Talnar!

Bucuresti, 14 iulie 2020. Dinamo Bucuresti anunta prin intermediul site-ului oficial incheierea raporturilor contractuale, pe cale amiabila, cu antrenorul principal Adrian Mihalcea. Numit in urma cu patru luni la conducerea tehnica dinamovistilor, in locul lui Dusan Uhrin, dupa doua infrangeri consecutive in play-out-ul acestei editii de campionat, 0-1 pe teren propriu cu Academica Clinceni si 0-1 in deplasare cu Politehnica Iasi, Adrian Mihalcea nu a reusit, din pacate pentru tot ce inseamna Dinamo, rezultatele asteptate de suflarea alb-rosie, atat in Liga 1, cat si in semifinalele Cupei Romaniei.

O victorie (3-1 cu Academica Clinceni), o remiza (1-1 cu Politehnica Iasi) si trei esecuri (1-3 cu Sepsi Sf. Gheorghe, 0-1 cu FC Voluntari si 0-1 cu Viitorul Constanta) a adunat Adrian Mihalcea in Liga 1 si doua infrangeri in semifinalele Cupei Romaniei, 0-3 si 0-1 cu FCSB.

Dincolo de rezultate, Adrian Mihalcea ramane un dinamovist incontestabil. A venit intr-un moment complicat la Dinamo, iar clubul din Stefan cel Mare ii multumeste public pentru tot ce a facut pentru echipa in cel mai dificil sezon din istoria de 72 de ani a clubului.

De astazi pana la finalul acestui sezon competitional, noul antrenor principal al echipei Dinamo Bucuresti este Gheorghe Multescu, a anuntat directorul general Bogdan Balanescu pentru www.fcdinamo.ro.
Nascut pe 13 noiembrie 1951, in Teleorman, la Botoroaga, Gheorghe Multescu este un adevarat simbol al clubului Dinamo.

A evoluat timp de sase ani pentru echipa „Stefan cel Mare”, intre 1979 si 1985, cu care a castigat trei titluri de campion (1982, 1983, 1984) si de doua ori Cupa Romaniei (1982, 1984), participand decisiv la cea mai mare performanta pe plan european, semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984). Ca antrenor, Gheorghe Multescu si-a inceput cariera tot pe banca lui Dinamo, in sezonul 1990-1991, a revenit in 2008 pentru jumatate de an si a mai pregatit echipa in sezonul competitional 2013-2014.

Gheorghe Multescu va fi ajutat la conducerea tehnica a echipei de o alta glorie dinamovista, Cornel Talnar, noul director tehnic in cadrul clubului din Stefan cel Mare. 132 meciuri si 29 de goluri a adunat Gheorghe Multescu in tricoul alb-rosu, in campionat, in perioada 1979-1985.

13 echipe a antrenat Gheorghe Multescu in Romania, in paranteza fiind trecut numarul de mandate: Jiul Petrosani, Dinamo Bucuresti (3), Dacia Unirea Braila, Astra Giurgiu (4), Poli AEK Timisoara (2), Petrolul Ploiesti (4), Sportul Studentesc (2), FC Vaslui, „U” Cluj, Ceahlaul P. Neamt, Gaz Metan Medias, FC Voluntari si CS U Craiova.

5 cluburi din Turcia (Samsunspor, Kayserispor, Adanaspor, Ankaragücü si Gaziantepspor) si unul din Arabia Saudita (Al-Tawoon) a pregatit Gheorghe Multescu in cariera sa de antrenor.

5 trofee a castigat Cornel Talnar la Dinamo, ca jucator, de 3 ori titlul de campion (1982, 1983, 1984) si de 2 ori Cupa Romaniei (1982, 1984).

8 sezoane consecutive a jucat Cornel Talnar la Dinamo, din 1977 pana in 1985.

9 echipe a pregatit Cornel Talnar in cariera de antrenor: Inter Sibiu, Dinamo Bucuresti (5), „U” Cluj (2), Ceahlaul Piatra Neamt, FC Brasov (3), Dinamo II Bucuresti (2), Oman Club, Concordia Chiajna si Luceafarul Oradea, in paranteza fiind trecut numarul de mandate pe banca tehnica.
Licentiat PRO, Cornel Talnar a avut contract cu FRF in perioada 2017-2019, fiind consilierul tehnic al selectionerului Cosmin Contra la prima reprezentativa a Romaniei.” se arata in anuntul clubului

loading...

Lasă un răspuns