Astăzi a venit anunțul plecării lui Flavius Stoican de la Dinamo.
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de facebook a clubului Dinamo, în urma ședinței de la birourile clubului, unde Flavius a fost prezent astăzi:
,,Mulțumim, Flavius Stoican!
Dinamo București anunță încheierea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă, cu antrenorul principal Flavius Stoican. Numit la conducerea tehnică a echipei la finalul anului trecut, Flavius Stoican a adunat 8 etape în Liga 1 pe banca dinamoviștilor, o victorie, două remize și cinci înfrângeri.
În numele tuturor dinamoviștilor, îi mulțumim fostului antrenor pentru atașamentul față culorile clubului și îi transmitem mult succes în carieră!
Aici e Dinamo!” a fost mesajul clubului Dinamo.
Ce a declarat Stoican: „Am venit la Dinamo pentru a ajuta clubul într-un moment delicat al existenței sale, fără interese materiale și fără a condiționa transferuri speciale.
Plec de la Dinamo fără nicio despăgubire și fără resentimente. Câteodată, să pleci nu înseamnă că renunți sau că ți-au dispărut entuziasmul și încrederea. Înseamnă că sunt alte valori în care tu crezi. Eu cred în profesionalism, în munca de grup, în unitate și în continuitate. Dar toate acestea pe fondul unei atmosfere profesioniste.
Cred din tot sufletul că echipa va arăta din ce în ce mai bine și că rezultatele nu vor întârzia să apară. Și mai cred că va veni cu siguranță ziua când antrenorul va antrena, conducerea clubului va manageria și galeria va cânta, fără nicio imixtiune a uneia dintre părți în activitatea celeilalte.
Baftă multă, băieți, mult succes Dinamo!”. a spus Stoican pentru Gazeta Sporturilor.