Claudiu Bumba a semnat un contract pe 3 ani și jumătate cu Dinamo, mijlocașul ajungând în Ștefan cel Mare din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Hapoel Tel Aviv. La Dinamo, Bumba ar urma să primească 6.500 de euro lunar, plus bonusuri.
Bumba, care poate juca pe mai multe poziții la mijlocul terenului, a fost foarte aproape de un transfer la CFR Cluj, în această iarnă.
Claudiu Bumba nu a mai jucat un meci oficial de pe 5 noiembrie. Atunci, el a evoluat 65 de minute în partida pierdută de Hapoel Tel Aviv cu Ashdod, scor 0-1.
„Bumba este un jucător pe care l-am dorit foarte mult! El este un jucător de echipă națională și sunt convins că ne va ajuta foarte mult în acest sezon, iar cu ajutorul lui putem să ne atingem obiectivele. A refuzat alte oferte și a decis să vină la Dinamo! Nu ne vom opri aici, veți vedea că o să urmeze și alte transferuri în următoarele zile”, a spus Ionel Dănciulescu, pentru digisport.ro.
Dinamo pe cale de a perfecta in aceasta seara al doilea transfer