Alaltaieri, pe stadionul de la Clinceni, a plouat cu furie.
O ploaie grea, incarcata, de parca cerul insusi isi amintea. 25 de ani de lacrimi, adunate in aceeasi noapte. Gazonul devenise o oglinda penrru o durere care nu s a stins. Si nici nu se va stinge vreodata. Dincolo de picaturile neobosite, se vedea chipul celui care a ramas pentru totdeauna Unicul Capitan. Catalin Hildan, ploaia eterna a clubului Dinamo.
In acelasi timp, pe acelasi teren, printre balti si sudoare, ardea o alta flacara. Nu era stinsa de furtuna, nu era inecata de apa. Se ridica incapatanata, din privirea unui alt Catalin. Catalin Cirjan, capitanul care nu si a ales vremea, dar care a primit banderola ca pe o sentinta. Si in pasii lui, in unduirile lui pe teren, focul raspundea ploii.
In prezent, Dinamo traieste intre aceste doua elemente. Ploaia care cade fara oprire, amintindu ne ce am pierdut. Focul care arde, obligandu ne sa credem ca nu s a pierdut totul. Unic si Renastere, doi poli ai aceleiasi dureri.
Catalin Hildan a fost lacrima care a spalat o epoca. Catalin Cirjan e flacara care incearca sa aprinda alta. Numele lor aproape ca se confunda. Doua terminatii identice, doua destine legate de acelasi club. Ca si cum Dinamo ar fi avut nevoie de un nou Catalin, ca sa arate ca numele nu e intamplator, e chemare.
Convocarea lui Catalin Cirjan la nationala, sub bagheta lui Mircea Lucescu, e recunoastere. E o punte. O dovada ca flacara nu e decor, ci foc real, vazut si respectat. E o replica peste ani la tragedia care a inghetat in 2000. Dinamo nu traieste doar in lacrimi, ci si in pasii tineri care ridica iarasi fruntea.
Cand ploaia cade, nu o opresti. O lasi sa cada si sa curete. Dar dupa ea, trebuie sa aprinzi un foc ca sa nu ingheti. Asa se scrie istoria clubului. Cu durerea care nu va trece vreodata si cu curajul care se incapataneaza. Doua elemente care nu se anuleaza, ci se hranesc reciproc.
De 25 de ani, Dinamo traieste in ploaia lui Catalin Hildan. De azi, incepe sa respire si in focul lui Catalin Cirjan. Si intre aceste doua simboluri, noi, suporterii, ne ducem povara, stiind ca nici lacrima, nici flacara nu se vor stinge vreodata.
Ploaia cade. Focul arde. Si numele lor ramane acelasi. Catalin.
Un strigat tare pentru El,
Un strigat tare pan’ la cer,
Un strigat pentru Capitan,
Doar lentru Catalin Hildan! 😔🙏🤍♥️
