Dinamo se pregătește de meciul cu Academica Clinceni din această seară, de la 21:30.
După cum știm deja, lotul lui Dinamo este format în mare parte din tineri, asta deoarece numărul jucătorilor cu experiență s-a micșorat de la o săptămână la altă. Însă lucrurile încep să se așeze în această privința. Dacă în cazul lui Paul Anton, lucrurile sunt clare, jucătorul urmând probabil să plece de la echipă, în cazul lui Alexandru Răuță, veștile sunt mai bune.
GSP anunță faptul că Dinamo si DDB au ajuns la o înțelegere cu Răuță ca acesta să continue la Dinamo, el fiind în aceeași situație ca Paul Anton, dar mijlocașul central defensiv venit la Dinamo în 2019 va continua în Ștefan cel Mare. Informația a fost prezentată în ultimele emisiuni și la Radio Dinamo1948, Răuță fiind un jucător important acum la mijlocul terenului, mai ales după ce o bună parte din coechipierii lui din compartimentul median au ales să plece.
Cuvinte frumoase din partea adversarului: ,,Dinamo are aceeași mentalitate de a câstiga”
Antrenorul oaspeților de astăzi, Ilie Poenaru, a fost antrenorul lui Dinamo U19 pentru câteva luni, în 2017, a lucrat cu o bună parte dintre jucătorii care vor fi în lot în aceast seară și a spus că Dinamo trebuie respectată, trebuie apreciați jucătorii tineri, care vor să profite de oportunitatea ivită:
,,Jucăm cu Dinamo, este un meci greu din punctu meu de vedere, indiferent de ce se întâmplă la Dinamo, ce echipă alcătuiește. Cunosc mulți din acești tineri, am antrenat în proporție de 80% mi-au trecut și mie prin mâna, știu ce pot, ce calități au, nu fac decât să profite de șansa pe care o au.
Vom avea un meci greu, s-a văzut cu Craiova, Voluntari, au jucat de la egal la egal, chiar au câștigat și primul meci, al doilea meci Craiova, chiar dacă și-a creat multe situații de a marca, puteau fi pedepsiți. Au o galerie în spate, contează foarte mult, le dau acel imbold și ii împinge peste adversar. Dar din punct de vedere valoric suntem peste ei și avem experiență mult mai mare, venim după un meci cu CFR, unde am arătat mult mai bine față de prima etapă, eu zic că am avut momente în care am jucat de la egal la egal.
O lipsa de atenție, de comunicare, a făcut să pierdem acest meci cu CFR, să câștigăm cele trei puncte cu Dinamo. Din acest moment, trebuie să ne gândim să jucăm fiecare meci la victorie. Ei știu bine ce îmi doresc eu, suntem o echipă mai respectată, avem un blazon de aparat, au crescut pretențiile destul de mult, nu mai accept să pierdem meciuri. Am avut un program greu, cu două echipe de cupe europene.
Jucăm cu un brand, Dinamo are același ritm, are aceeași mentalitate de a câstiga, chiar dacă joacă cu tineri și juniori, știu cum sunt crescuți acei copii, au o mentalitate sănătoasă, îmi este frică de jucătorii mei, de felul cum se vor comporta. Eu cred că i-am făcut să înțeleagă că jucăm împotriva unei echipe care nu are nimic de pierdut, au entuziasm, plăcere, sunt copii care vor să demonstreze, profită de situația clubului și vor să iasă în evidență cu orice preț.
Pot să ai un meci foarte greu. Este greu să te antrenezi, este incredibil de cald, nu știu dacă ne-am mai întâlnit cu așa căldură, caniculă, trebuie să ne adaptăm. Vă dați seama ce este în aer, dar la nivelul solului, crește cu 5-6 grade în plus, jucătorii sunt supuși la un efort și mai mare, sper să fim sănătoși, să nu pățească cineva, ceva”, a declarat Ilie Poenaru la conferința de presă organizată înainte de meciul cu Dinamo.