O veste bună: Acord cu Negoiță

Stiri Dinamo

Scris de:

După cum știți deja, la începutul perioadei de pregătire, în plină incertitudine și cu falimentul bătând la ușă, Ionuț Negoiță a luat decizia de a da afara din cantonament jucătorii.

Astfel, jucătorii au fost nevoiți să se mute în vechea clădire, care oferă condiții mult mai proaste. Însă odată cu venirea noului administrator special, această situație a fost rezolvată.

În cadrul conferinței de presă de astăzi, Vlad Iacob a afirmat faptul că a ajuns la o înțelegere cu Ionuț Negoiță și jucătorii vor reveni în zona nouă de cantonament în următoarele zile.

,,E o onoare și sunt conștient de responsabilitatea uriașă”

„Pentru mine e o onoare și sunt conștient de responsabilitatea uriașă care cade pe umerii mei. Dinamo e un club imens, cu o tradiție bogată, demnă, e un club care își are locul în vârful fotbalului românesc. Vom face tot ce ține de noi ca acest club să ajungă acolo cât mai repede.

E un moment dificil atât pe plan sportiv, cât și din prisma reorganizării judiciare, însă situația nu este una dramatică. Așteptăm alături de noi investitori, parteneri comerciali și, mai ales, fani, cărora le mulțumesc pentru susținerea continuă, pentru donațiile lor, pentru prezența lor la meciuri.

Oricine va dori să vină alături de Dinamo va găsi o echipă cu un management modern, un partener deschis și transparent, cu un plan prin care clubul să ajungă din nou unde ne e locul. Partenerii comerciali vor găsi un departament de marketing organizat, alături de care să poată avea un parteneriat în adevăratul sens al cuvântului, vor beneficia de expunere probabil mai mare decât majoritatea cluburilor din Liga 1. Le mulțumesc celor din DDB, îi aștept lângă noi” Vlad Iacob

loading...

Lasă un răspuns