AcasăEditorial,,O să discutăm și de un protocol formal''

,,O să discutăm și de un protocol formal”

Relația clubului de fotbal Dinamo cu CS Dinamo este una foarte bună și colaborarea se vede, însă se poate trece la nivelul următor.

Andrei Nicolescu a spus că se poartă discuții chiar pentru a fi încheiat un parteneriat oficial, dar se așteaptă anumite clarificări din partea FIFA pentru a fi semnat protocolul de colaborare, astfel încât să devină oficial și acceptat de FRF:

,,Apropo de unii copii de la noi care se duc la echipa din liga a treia, alții care pleacă de la juniori, incercăm să găsim cea mai bună modalitate. Inclusiv ca la unele turnee în care nu pot participa juniorii noștri, să participe juniorii de la CS. Discursul e de unitate, o să discutăm și de un protocol formal.

Am avut întâlniri neoficiale cu reprezenntatii ai FRF, ei așteaptă din partea FIFA niște clarificări, direcția clară în fotbalul mondial, aria de raportare fiscal și concepul de echipa deținătoare pentru grupele de copii și juniori, să fie raporatata la două entități, un SA, coordonată pentru echipa mare, dar și o entitate sub forma  ONG, să poată primi susținere. Fotbalul juvenil trebuie susținut din toate părțile, treuie să devină o mândrie pentru companii, să susțină dezvoltarea corectă a copiilor, mentală, capacitatea de a se integra prin sport. Așa poți da cât mai multe șanse dezvoltării.”, a explicat Andrei Nicolescu la emisiunea ,,Dinamo 7/9” de la Playsport.

Despre situația de la CCJ: ,,Am discutat cu Marius Dulca, am aflat de necesarul pentru grupe, în câteva zile, săptămâni, aceste deficiențe de lipsa unor tricouri, mingi, va fi reglată de parteneri, fie de către club. Binele se face în liniște, mi-aș dori ca toți dinamoviștii care vor să facă un bine, să îl facă și să nu se dea mari pe facebook. Dacă pot să faa un bine, să îl facă. Dacă își doresc altceva decât bine, e creez prin a dota o grupa cu un rând de tricou, postarea care arată cât de rău a ajuns CCJ, creează mai mult rău decât bine.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare