Din păcate, la Dinamo accentul nu prea se pune pe viitor, cel puțin nu când vine vorba de transferurile de la prima echipă, de antrenor, totul se petrece pe termen scurt.
Suntem nevoiți să acceptăm multe compromisuri, să aducem jucători pentru o perioadă scurtă de timp, să ne folosim de ei cu gândul că poate vom reuși să-i convingem să rămână la noi și pe viitor, dar negreșit, am fost doar o rampă de lansare sau repunere pe picioare. Scenariul se repetă. Aici orice mi s-ar spune, nu este o politică care să aducă beneficii pe viitor, poate doar dacă vei reuși în următoarea perioadă să izbutești o improbabilă calificare în grupele Europa League. Dar vara viitoare nu cred că nu vom vorbi de plecarea lui Contra și a multor altor jucători.
Însă o politică care se poate dovedi utilă, este cea a împrumuturilor, mai ales a jucătorilor tineri cedați în prima ligă. Este poate una din cele mai inspirate mutări. Am văzut că erau voci care salutau împrumuturile jucătorilor, dar și alții care nu înțelegeau de ce nu sunt păstrați jucători precum Tircoveanu la prima echipă, pentru a beneficia de șanse. Însă stau și mă întreb, cât ar fi câștigat Tircoveanu din bifarea a 4-5 partide la Dinamo în acest sezon? Dacă ne referim strict la cazul lui, Dinamo a greșit enorm până, sunt de acord. Anul trecut cu o încăpățânare greu de explicat, a fost păstrat în angrenajul primei echipe, dar pentru a fi folosit meci de meci la Dinamo II. Andrei este un jucător tânăr, dar a ajuns la vârstă la care trebuie să strângă cât mai multe meciuri în prima ligă. Are prea puține pentru talentul și calitățile pe care le posedă. Nu are nici măcar 10 meciuri în Liga I! La Gaz Metan Mediaș va avea mult mai multe șanse de a fi titular, mai ales că este eligibil și pentru postul U21.
De același lucru vorbim și în cazul celorlalți jucători. Mihai Popescu, un fundaș central care a demonstrat că posedă calitate și poate fi o soluție pe viitor. Însă după cum am văzut și în finalul sezonului trecut, nu era prima opțiune pentru postul de fundaș, nici măcar prima rezervă. Așadar, la fel am fi discutat și în cazul lui de câteva meciuri în tricoul lui Dinamo. A ajuns la 24 de ani, are nevoie de continuitate, are nevoie de un sezon în care să fie titular de drept, să se impună și cu siguranță în sezonul viitor va primi mai multe șanse, deoarece va avea în spate meciuri mai multe.
Dar nu numai ei. Patrick Petre are șansa la Sepsi să evolueze mai mult la o echipă de prima ligă și nu va fi mereu sub presiune. Totul depinde de el să se ridice la nivelul așteptărilor, dacă Dinamo a greșit față de Tircoveanu, față de Patrick a dovedit multă, chiar foarte multă îngăduință. Daniel Popa poate să le confirme așteptările susținătorilor, să marcheze 10-12 goluri în tricoul moldovenilor și să ne arate și nouă celor care nu avem încredere, că există o fărâmă de talent în el. Vlad Olteanu poate reveni la forma din perioada petrecută cu Mircea Rednic antrenor, iar Laurențiu Manole să facă trecerea către prima ligă, să continue evoluțiile bune de la FC Brașov.
Chiar și jucătorii împrumutați în Liga a II-a la Chindia sau Luceafărul, pot progresa infinit mai mult, decât stând prin tribunele Arenei Naționale. Au șansa să se bată pentru promovare și în final, pot veni cu șanse mai bune de a prinde un loc în lotul primei echipe în sezonul viitor.
Jucatorii ce vor fi imprumutati de Dinamo (lista va fi completata pe parcurs):
Laurentiu Manole, Andrei Tircoveanu: Gaz Metan Medias
Vlad Olteanu, Mihai Popescu: FC Voluntari
Patrick Petre: Sepsi Sf. Gheorghe
Daniel Popa: FC Botosani
Mihai Neicutescu, Denis Ciobotariu, Iustin Popescu: Chindia Targoviste
Alexandru Dulca: Luceafarul Oradea (neconfirmat)