Fostul patron al Sportului Studențesc, Vasile Șiman, a solicitat clubului Dinamo o sumă totală de aproximativ două milioane de euro, în contextul celebrului contract al fostului jucător Ionuț Șerban.
Pentru ca Dinamo să poată participa în competițiile europene din sezonul 2026–2027, este esențial ca echipa să iasă din procedura de insolvență până cel târziu la data de 31 mai. Cel putin la nivel teoretic. Deși există discuții legate de termenul-limită, un lucru este cert: Dinamo își dorește să iasă din insolvență cât mai repede posibil. Însă pe acest drum apare un obstacol major, numit Vasile Șiman. Astăzi se dă o nouă bătălie.
Inițial, se știa că Șiman cere un milion de euro, sumă prevăzută într-o clauză contractuală. Totuși, potrivit declarațiilor lui Andrei Nicolescu, pretențiile lui Șiman au crescut: acesta mai revendică încă 1,1 milioane de euro, reprezentând dobânzi, penalități și alte calcule suplimentare: „Pe acte apare suma de un milion de euro, conform contractului, dar mai solicită 1.100.000 de euro pentru dobânzi, penalități și alte lucruri inventate”, a declarat Nicolescu.
Dar de unde provine acest al doilea milion? După ce a pierdut primul proces, definitiv, inainte de decizia Curtii de Apel, Vasile Șiman a inițiat o nouă acțiune în instanță, prin care cere plata sumei suplimentare de 1,1 milioane de euro, pe baza unor dobânzi și penalități acumulate. Cererea a fost respinsă inițial din motive procedurale, întrucât Șiman nu se adresase, conform legii, administratorului judiciar Răzvan Zăvăleanu. Acest pas a fost făcut abia în luna martie a acestui an.
Zăvăleanu a respins solicitarea, iar Șiman a dus din nou cazul în fața instanței. Tribunalul București va analiza acest nou dosar azi, pe data de 5 mai 2025.