O luăm de la 0 sau de la -1? Research pe tema falimentului

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Sporting succession = răspunderea preluată de către un club (re)înființat privind datoriile și obligațiile neîndeplinite ale unui club ce a falimentat, deținând aceeași identitate (nume, siglă, istorie, suporteri, stadion, imn, culori, acționariat și categoria competiției).


*mențiune: sunt suficiente și doar câteva aspecte dintre cele menționate pentru a determina succesorul unui club
Conform articolului 15, alineatul 4 din ultimul Cod Disciplinar al FIFA, din 2019, ,,succesorul unui club ce nu și-a îndeplinit obligațiile va fi, de asemenea, considerat responsabil pentru acestea.”

Conform primului alineat al aceluiași articol, un club care nu își îndeplinește nicicum obligațiile va fi: amendat, va avea interdicție la transferuri până când este plătită datoria (până la 3 perioade de mercato) sau i se vor reduce din puncte/va fi retrogradat.

2009, FC Politehnica Timișoara SA și Politehnica Știința 1921 Timișoara Invest SA

Reclamantul – FC Politehnica Timișoara SA – acuză a doua societate de furt de proprietate intelectuală (nume, culori, imn, deja știți).

Pentru a scăpa de acuze, pârâtul (Politehnica Știința 1921 Timișoara Invest SA) transferă dreptul de participare în Liga 1 unei a treia societăți. Problema pusă era următoarea: este această a treia societate succesorul clubului pârât? Decizia: „În cazul în care suma nu îi este plătită reclamantului până la data scadentă, Politehnica Știința 1921 Timișoara Invest SA sau oricare succesor al acestei societăți trebuie să plătească în plus 5% dobândă anual.”

2020, CSKA-Sofia

În 2012, Francisco Moreno Ruano, impresar, semnează două contracte cu CSKA-Sofia (pentru Nilson Antonio da Veiga Barros și David Bernardo Tengarrinha). Acesta nu a fost plătit pentru consultanță privind transferurile, așa că decide să înainteze o reclamație către FIFA Player’s Status Commitee.

În 2015, această acuză este parțial acceptată de către comitet și CSKA trebuie să îi plăteasca agentului 80.000Є plus 5% dobândă anual + încă 14.893Є (privind cheltuielile de transport pentru transferuri). CSKA nu respectă decizia luată de FIFA. Mai mult decât atât, FIFA este anunțată că CSKA este în insolvență. Decizia luată de FIFA a fost respinsă de către autoritățile din Bulgaria pe diverse motive (nu există documente clare conform legii naționale, reclamanții nu au avocat sau reședință în Bulgaria etc).

CSKA-Sofia dă faliment în 2017. În paralel, în 2016, un alt club, Litex Lovech a fost eliminat din competițiile profesioniste din cauza datoriilor. Acesta din urmă a fost achizioționat de către un grup de investitori, i-au acoperit datoriile și i-au schimbat numele din Litex Lovech în PFC CSKA-Sofia. Din 2016-2017, au putut participa din nou în prima ligă. Noua CSKA-Sofia a achiziționat activele fostului club CSKA în schimbul a 4.000.000Є.
În 2020, agentul revine în fața FIFA și o anunță despre noul club CSKA-Sofia, susținând că ar trebui să fie responsabil de obligațiile fostei societăți.

Bineînțeles, clubul a avut următoarele argumente: nu există legături între cele două societăți, ba chiar noua CSKA-Sofia este succesorul Litex Lovech, au acționariat diferit, licențe și loturi diferite față de vechea CSKA și nu au semnat niciodată un contract cu respectivul agent etc.

FIFA a concluzionat, în orice caz, că: noul club este succesorul celui vechi din motivele menționate la începutul articolului și trebuia să plătească suma declarată la început + 15.000 franci elvențieni amendă în 30 de zile de la decizie. Clubul a reclamat această decizie în 11 noiembrie 2020 și s-a ajuns și mai departe în tribunal.
Procesul a fost continuat până când, pe 17 ianuarie 2022, Court of Arbitration for Sports (CAS sau TAS, cum îl știm mai bine) a decis că: reclamația înregistrată de CSKA-Sofia este respinsă, decizia luată de FIFA este confirmată, iar costurile procesului vor fi acoperite tot de clubul de fotbal.

Cel mai recent caz de la noi este: Fotbal Club Rapid 1923 SA v Julio Cesar da Silva e Souza.
Pe scurt: cel din urmă a reclamat clubul pentru plata a 1.070.000Є, în anul 2008. În 2012, aceasta a fost acceptată parțial (400.000Є plus 5% dobândă anual). 2014 – Rapid în insolvență.

A urmat falimentul ceva timp mai târziu. 2 decembrie 2019 – jucătorul a înaintat o altă reclamație către FIFA privind FC Rapid 1923, considerându-l succesorul FC Rapid București. 22 octombrie 2020 – Rapid are de plătit 400.000Є + 5% dobândă anual din 2012 + 20.000 franci elvețieni (aprox. 600.000Є). Dacă suma nu este achitată, clubul suferă interdicții. Deja știm cum s-a terminat povestea; Julio Cesar și-a primit banii.

CAS: „Cluburilor nu le este permis să înființeze o nouă companie sau să își schimbe structura legală pentru a-și „curăța” bilanțul, lăsând datoriile într-o altă societate (falimentară). Dacă ar fi posibil, acest tip de comportament ar afecta integritatea competiției și ar contrazice principiul sportiv, dar ar mări și riscul pe care și-l asumă creditorii.”

În concluzie, falimentul nu înseamnă că scăpăm de datorii, cum am crede toți. Pentru acestea poate fi răspunzătoare orice echipă cu însemnele noastre, dar inclusiv să ne preluăm identitatea în cazul unei reînființări ar fi complicat.

Da, unii o duc mai bine acum, după ce au fost nevoiți să falimenteze și să se reînființeze, dar încă pot fi acuzați, iar datoriile pot crește pe măsură ce nu sunt achitate. De asemenea, cum sună argumentul „nu avem nicio legătură cu clubul original”? Vrem să o credem sau nu, datoriile pe care le avem în momentul de față sunt mai scăzute decât cele care ar putea reveni în cazul unei reînființări, iar procesele (de care deja știm că fug investitorii și pe care tot noi ar trebui să le achităm) nu ne bat la ușă.

Bibliografie:

FIFA Disciplinary Code
Regulations on the Status and Transfer of Players
CAS 2009/A/1968 FC Politehnica Timisoara v FRF & SC FC Timisoara
CAS 2020/A/7505 PFC CSKA Sofia v FIFA & Francisco Moreno Ruano
CAS 2020/A/7543 FOTBAL CLUB RAPID 1923 SA v Julio Cesar da Silva e Souza & FIFA

loading...

Lasă un răspuns