Au fost multe lucururi pe care le-am putut observa în meciul de la Miercurea Ciuc, a fost genul de meci care poate forma o comuniune mai puternică intre jucători și fani.
Dinamo are o imagine noua față de cea cu care am fost obișnuiți în sezoanele trecute. Avem oameni noi în conducere, oameni noi în echipa, de aceea apar momente când îi judecăm pe cei de azi după imaginea lăsata de cei din trecut.
Avem un președinte care nu se ascunde în spatele limbajului de lemn, care explică tuturor direct realitatea din club, are acea atitudine pe care nu o vedeam la președinții anteriori, în special la cei veniți din „lumea fotbalului”.
Avem un antrenor care își cunoaște meseria, care a acceptat să lucreze cu ce are la dispoziție și nu s-a ascuns niciodată în spatele lipsurilor teribile din club.
Avem jucători noi pe care acum îi descoperim și care ne surprind plăcut în multe momente. Una din revelațiile acestui sezon este noul Ahmed Bani. M-am înșelat mult asupra acestui băiat, nu îl credeam niciodată capabil să facă față la nivelul echipei secunde. Jocul lui din ultimele luni ne arată că este genul de jucător care poate crește enorm dacă are antrenorul care să îi dea încredere. Felicitări copile și sper să mai primim așa corecții pe viitor.
Au fost lacrimi de frustrare din partea lui Lamine Ghezali la finalul meciului de aseară. Pentru mine personal au fost ca niste palme primite pentru că a fost unul dintre jucătorii pe care i-am evaluat greșit. Am crezut că este un băiat care a venit din Franța și consideră că liga a 2-a din Romania este mult sub pretențiile lui. Mi s-a părut că este infatuat și nepăsător.
Câteva dintre lucrurile observate le antrenament m-au pus pe gânduri. Este un tip retras, un tip care se integrează mai greu în colectivitate, este mai degrabă inclinat către introspecție și singurătate. Ceea ce creadeam eu că este infaturare reprezintă de fapt trăsătură principală a temperamentului lui, un temperament evident melancolic.
Acele lacrimi de frustrare mă fac să cred că este genul de tânăr care își dorește mult, care suferă atunci când nu îi merge jocul și care are nevoie de timp și răbdare pentru a se putea adapta și a se simți în largul lui.
Totuși ce diferență dintre lacrimile acestui copil , frustrat pentru nereușitele din teren, și zâmbetele ascunse în spatele unui limbaj de lemn de care aveam parte în sezoanele trecute din partea jucătorilor lui Dinamo. Prefer oricând să văd o lacrimă sinceră, chiar dacă vine din frustrare, decât acele zâmbete enervante pe care le vedeam la foștii jucători ai lui Dinamo.
Sunt lacrimi care ne pun pe gânduri și care ne apropie și mai mult de ai noștri!.
HAI DINAMO!
