O detaliere cu privire la situatia folosirii siglei cu cainii rosii

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

O detaliere cu privire la situatia folosirii siglei cu cainii rosii (si a numelui Fotbal Club Dinamo) de catre echipa Dinamo ce evolueaza in Liga 2
Conform documentelor semnate la momentul in care Ionut Negoita a cumparat pachetul de actiuni de la fostii actionari, SC Dinamo 1948 SA beneficiaza in mod gratuit si pe perioada nedeterminata de utilizarea în scop sportiv a mărcii si brand-ului FC Dinamo, din partea actionarului sau minoritar ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV FOTBAL CLUB DINAMO BUCUREŞTI (cunoscuta ca “Dinamo-Badea”).

Nu se pot insa utiliza gratuit sigla si numele FC Dinamo în scop comercial. Adica pentru produsele din shop-urile (online si magazine fizic) esentiale clubuui pentru a putea avea venituri din vanzarea tricourilor, fularelor si tuturor produselor ce pot fi brand-uite cu aceste insemne atat de cunoscute suporterilor dinamovisti.
De ce nu insa nu pot fi in cedate gratuit acestea? De ce “pune Badea piedici”?

Ei bine, exista o conditionare legala pentru acest lucru.
ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV FOTBAL CLUB DINAMO BUCUREŞTI este de asemenea in insolventa, fiind debitor in dosarul 32249/3/2010 Tribunalul Bucuresti (procedura deschisa deci acum 12 ani!). In urma votarii de catre creditorii sai (ANAF fiind majoritar cu circa 93% din creante) a unui plan de reorganizare in luna ianuarie 2021 si AFC Dinamo a intrat in reorganizare judiciara.

Cum veniturile AFC Dinamo sunt minime, fiind doar sposorizari minore din partea “partenerului comercial Computerland”, echipa jucand in anonimat in Liga a IV-a, cele mentionate in planul sau de reorganizare la capitolul incasari si surse de finantare lipsesc in realitate.

Astfel, in primavara lui 2022, judecatorul sindic a solicitat Adminstratorului Judiciar PHOENIX OMEGA IPURL sa “depuna la dosar raportul de activitate înainte de termenul de judecată acordat, în cuprinsul căruia va indica starea financiară a debitoarei, stadiul dosarelor în care debitoarea este parte precum şi dacă este respectat programul de plată al creanţelor (urmând a anexa la dosar dovada plăţii creanţelor) dar şi modalitatea efectivă în care a fost pus în aplicare planul de reorganizare între termene, respectiv: dacă debitoarea a majorat cotizaţia membrilor asociaţiei, a identificat persoane pentru sponsorizări, a atras fonduri suplimentare din publicitate, drepturi de televiziune şi transfer de jucători si dacă s-a efectuat taxarea folosinţei mărcii şi a emblemei”.

Exact ceea ce AFC Dinamo a facut in luna aprilie 2022, cand AFC Dinamo a notificat SC Dinamo 1948 despre acest lucru, evaluand veniturile si cerand 1 milion de euro. Acesta a fost momentul in care SC Dinamo 1948 prin Administratorul sau judiciar RTZ Partners IPURL, in lipsa acestui 1 milion de euro pe care sa il achite catre AFC Dinamo, a decis sa inceapa un proces de rebranding si schimbare sigla, omitand insa sa verifice modalitatea legala prin care acest lucru se poate face:

Ori prin hotarare AGA – acolo unde actionarul AFC Dinamo cu 7% ar vota impotriva, dar avand nevoie de sprijinul actionarului majoritar Lotus pentru a putea decide – si pe care probabil Nicolae Badea l-a obtinut de la Dorin Serdean), ori prin hotarerea Adunarii Generale a Creditorilor, la votarea unui plan de reorganizare nou/rectificat, unde sa fie justificat acest lucru ca esential pentru obtinerea de venituri pentru continuarea activitatii.

Desigur ca in tot acest timp a mai existat si a treia varianta – o intelegere intre SC Dinamo 1948 SRL si ACS FC Dinamo “Badea”, astfel incat veniturile din comercializarea produselor cu sigla cu cainii si numele FC Dinamo sa fie impartite intre cele 2 entati. In ce procente nu stim insa.

Lucru ce probabil s-a intamplat in aceste zile, prin eforturile administratorului special Vlad Iacob al SC Dinamo 1948 SRL, mai ales ca AFC Dinamo “Badea” are termen si ea in noiembrie 2022 in fata judecatorului sindic unde trebuie sa raporteze cele solicitate de acesta.
Asteptam deci confirmarea oficiala si desigur scoaterea la vanzare a acestor produse, ce pot produce venituri atat de necesare pentru singurul Dinamo adevarat si care conteaza, clubul de fotbal ce activeaza in Liga a II-a.

loading...

Lasă un răspuns