Dinamo traversează un moment foarte greu din punct de vedere sportiv, dar jucătorii sunt încrezători că pot redresa situația.
Unul dintre jucătorii crescuți de Dinamo, Costin Amzar, a vorbit despre momentul traversat de Dinamo într-un interviu acordat pentru Liga Profesionistă de Fotbal și fundașul stânga este încrezător în revenirea echipei:
,,Nu suntem în cea mai fericită poziție, însă sunt convins că vor veni și rezultatele pozitive în următoarele etape de campionat. Nu a fost deloc simplu impactul cu prima ligă în condițiile în care, vara asta, Dinamo a avut cele mai puține zile de pregătire. În timp ce celelalte echipe erau în vacanță, noi ne pregăteam de barajul cu FC Argeș. Când alte echipe erau în cantonamente, noi sărbătoream promovarea. Practic, am intrat ultimii în această competiție, în condițiile în care în vară au fost transferați 8-9 jucători. Nu este deloc simplă adaptarea noilor veniți la principiile de joc implementate la echipa noastră.
Suntem o echipă promovată de trei luni în SuperLigă, însă vreau să spun un singur lucru: Nu vă fie frică, Dinamo se ridică! Nimeni nu credea în noi anul trecut, când toți ne vedeau retrogradați în liga a treia. Am crescut aici cu mentalitatea de a fi câini pe teren și nu vom ceda niciodată în fața adversarilor. Sunt convins că vom reuși să adunăm puncte!
Suntem într-un moment negativ, dar mergem înainte, uniți, pentru că doar împreună putem reuși. Sunt convins că ne vom recâștiga încrederea și vor veni astfel și rezultatele. Au fost și meciuri când am pierdut nemeritat. Încercăm să practicăm un fotbal frumos, însă trebuie să eliminăm greșelile în momentele importante ale jocului.”, a transmis Costin Amzar in interviul acordat pentru LPF.
Mesajul pentru fani: ,,Le mulțumim că sunt alături de noi indiferent de stadion, pe Arcul de Triumf sau pe Arena Națională. Ce ar mai fi de spus când adversarii laudă galeria noastră după fiecare meci? Toată lumea vorbește despre atmosfera specială de la meciurile noastre. Dinamo trebuie să revină în elita fotbalului pentru suporteri și pentru tradiția acestui club.”