Dinamo are din nou meci împotriva giurgiuvenilor de la Astra, o echipă în mare formă, care are un parcurs excelent în 2021, sub comanda lui Eugen Neagoe.
O echipa care părea condamnată, mai ales că se discută tot mai mult despre faptul că urmează să fie retrogradată după cazurile de dopaj, Neagoe a reușit să mențină Astra pe linia de plutire. Fostul antrenor al lui Dinamo, ce-i drept, un mandat pe care îl vrea uitat, nu crede că Dinamo poate să arate mai bine după venirea lui Uhrin și își dorește să câștige și astăzi, după victoria la limită în Cupa României:
„Sincer nu știu cât poate schimba Uhrin în două zile, în două antrenamente, să facă hocus-pocus. Nu cred că va fi mai greu decât marți, în Cupă, acolo unde Dinamo a alergat, a avut agresivitate, ca să rămână în joc pentru calificare. Nu știu dacă ei vor fi refăcuți fizic, și noi am avut, practic, doar 48 de ore pentru refacere și pregătirea jocului. Vom vedea care va fi mai bine fizic, eu sper ca echipa mea să fie bine.
Îmi doresc foarte mult să câștig. Lupta rămâne deschisă în play-out, se poate întâmpla orice. Vreau să câștigăm, indiferent de adversar, nu că am ceva contra lui Dinamo de la acel eveniment. Să nu pierdem, e foarte important, avem 11 meciuri oficiale de când nu am fost înfrânți.
Sincer, nu știu dacă Dinamo poate să aibă o exprimare mai formidabilă decât marți seara. Din punctul meu de vedere, echipa lui Mulțescu a făcut un joc bun, nu știu dacă vineri, în campionat, poate juca mai bine”, a declarat Neagoe pentru Gazeta Sporturilor.