marți, iulie 1, 2025
AcasăStiri Dinamo,,Nu regret că am venit la Dinamo și o să fiu aici...

,,Nu regret că am venit la Dinamo și o să fiu aici până la finalul contractului

Dinamo a reușit să se impună în meciul cu Chindia Târgoviște, cu scorul de 1-0, un meci în care echipa noastră a avut parte și de multă șansă.

Plamen Iliev a prins o zi mare și a avut câteva intervenții decisive, mai ales la ocaziile lui Daniel Popa. Portarul bulgar a scos de lângă bară și în minutele de prelungiri, pentru o victorie neașteptată a băieților noștri, care câștigă după mai bine de 4 luni de zile:

„Suntem bucuroși că am reușit să câștigăm, pe un teren foarte greu și suntem bucuroși că am reușit să luăm cele trei puncte.

Eu am întrebat doar cine a făcut penalty-ul, eu nu știu exact, bine că a trecut. Am așteptat mult timp pentru victoria asta, era greu și pentru jucători și ne pierdusem încrederea în noi”.

„Sper să mergem spre bine acum, mai sunt două meciuri, după avem puțină pauză și din ianuarie să revenim mai puternici. Nu regret că am venit la Dinamo și o să fiu aici până la finalul contractului”, a spus Plamen Iliev.

Fotbaliștii s-au bucurat pentru victorie, mai ales că sunt convinși că este un punct de plecare pentru ce își doresc să obțină în viitor, și anume salvarea de la retrogradare.

„Am avut și noi puțin noroc, trebuie să recunoaștem, au avut și ei ocazii mari, am avut și noi, dar e bine că am câștigat. Nu e o motivație în plus că am banderola, nu contează cine o poartă, suntem 11 căpitani, dar de drept e Gabi Torje și Deian Sorescu.

A fost o săptămână foarte grea, cu multe probleme, incidente, cei mai vechi știu ce înseamnă Dinamo, cei mai noi învață acum, dar clubul nu are ce căuta aici.

Fără suporteri ne-a fost greu, cu suporteri e altceva. Ei ne-au felicitat, ne-au spus să o ținem pe același drum și să nu ne oprim aici. Trebuie să fim realiști, suferim la capitolul omogenitate, mai sunt jucători care pot să vină să ne ajută și cred că lucrurile se vor așeza”, a spus Alexandru Răuță la finalul meciului.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare