duminică, martie 16, 2025
AcasăEditorialNu există niciun pericol!

Nu există niciun pericol!

Ieri s-a discutat mult prea mult despre un așa zis caz care ar putea fi problematic pentru Dinamo.

După cum am spus și ieri, a acuza pe cineva de un lucru, nu înseamnă automat că acel cineva este vinovat. Trebuie să dovedești fapta ilegală comisă. Mezague și Mustoe, al doilea reprezentat de Laurette, contestă faptul că semnătură pe contractul de reziliere nu este a să.

Discutând serios, acuza este extraordinar de gravă, este cu iz penal, pe lângă gravitatea sportivă. Însă tocmai pentru că ar fi ceva extrem de serios, am cercetat și noi să vedem ce s-a întâmplat, dacă există vreun pericol. Din informațiile RD1948 obținute de la oficiali ai clubului din acea perioadă, nu există niciun temei, semnăturile le aparțin jucătorilor, faptul că ei nu știu și nu vor să recunoască ce au semnat, nu este problema clubului Dinamo, semnăturile le aparțin, așadar nu avem niciun fel de motiv de teamă.

Îmi pare rău pentru isteria creată, am spus și ieri Laurette își apără clientul, dar partea în care da de pământ cu Dinamo este inacceptabil, la fel cum și presa a preluat o simplă declarație, mergând deja pe ideea de culpă a clubului Dinamo. Au cerut un punct de vedere de la Mario, care nici măcar nu activa în club în acea perioadă, cel mai probabil, are foarte puțin habar de speță.

Astăzi este momentul să le închidem din nou gura, să se obișnuiască cu noi ca fiind o echipă lipsită de emoțiile retrogradării și să ne vedem de drumul nostru. Astăzi victorie, marți calificarea în Cupa României și totul va fi în regulă!

HAI DINAMO! 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare