AcasăStiri Dinamo,,Nu cred că se poate mai mult cu lotul ăsta''

,,Nu cred că se poate mai mult cu lotul ăsta”

Pare din ce în ce mai probabil faptul că Dinamo merge la baraj.

Pare din ce în ce mai probabil faptul că Dinamo merge la baraj.

Părerile sunt împărțite când vine vorba de șansele echipei noastre împotriva unui adversar din prima ligă. Fost jucător la Dinamo, dar și antrenor temporar în Ștefan cel Mare, după retrogradare, Gică Mihali nu este încrezător în șansele lui Dinamo la baraj și a explicat de ce:

„După părerea mea, Dinamo și-a îndeplinit obiectivul. Nu cred că se poate mai mult cu lotul ăsta, și-așa cred că și-au depășit așteptările. Ei au adus câțiva jucători străini buni, cu ăștia s-au salvat. Spaniolii (n.r. – Iglesias și Larrucea), plus Ghezali. Au gândit-o bine cu ei.

Le doresc să se califice la «baraj», dar diferențele sunt mari, totuși, între echipele din Liga 1 și cele de Liga 2. Bine, și anul trecut am spus că U Cluj n-are nicio șansă cu Dinamo, dar U Cluj era, totuși, altfel de echipă atunci”, a spus fostul mare fundaș al lui Dinamo pentru Gazeta Sporturilor.

Nu cunosc noua conducere, dar mie îmi inspiră încredere Zăvăleanu. El și suporterii au ținut clubul ăsta în viață. S-a zbătut, a mai adus bani de acasă, a încercat să creeze cât de cât condiții. Pe ceilalți nu-i cunosc, nu știu cine sunt, sper să facă treabă bună”, a spus Mihali, în interviul acordat Gazetei Sporturilor

Ce spune Rednic de un posibil baraj cu Dinamo

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare