,,Nu consider că sunt antrenori cei care nu au licență”

0
199

Dorinel Munteanu a atras atenția în ultimul sezon al ligii secunde printr-o serie de comentarii bizare, prin care practic certa echipele contracandidate că jucau pe bune în partidele cu Oțelul, în condițiile în care nu aveau obiectiv.

Acum, odată cu revenirea în prima ligă, acesta a criticat tinerii antrenori care nu au licența PRO, printre care și Ovidiu Burcă. Deși nu a nominalizat pe cineva anume, acesta a criticat prezența tinerilor antrenori fără licență:

„Eu mi-am spus punctul de vedere. Nu este normal, dar poate au primit derogări de la Federație, nu pot să îmi dau seama cum vor sta pe bancă sau cine va sta pe bancă în locul lor. Nu pot să îmi dau seama. Din păcate, aceste probleme continuă și eu cred că nu este spre binele fotbalului românesc.

Să forțezi un antrenor, chiar dacă este talentat, dar nu îndeplinește toate condițiile… Nu consider că sunt antrenori cei care nu au licență”, a spus Dorinel Munteanu, la ProSport Live.

În cadrul emisiunii de dimineață de la Radio Dinamo1948 am abordat acest subiect și am atras atenția asupra faptului că un antrenor fără licență, cum este Ovidiu Burca, l-a învins tur/retur, cu scorul general de 5-0.

Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori, a explicat pentru GSP de ce Ovidiu Burcă va putea sta pe bancă în sezonul viitor al Ligii 1: „Conform unei reglementari mai vechi din RSA (art 20, pct 2, alin 1) care este încă valabilă conform căreia, în mod excepțional, un antrenor cu licență UEFA A care promovează cu echipa în Liga 1 își păstrează poziția de A1, cu următoarele condiții: să fie declarat ADMIS la primul curs de licență UEFA Pro organizat de SFA, să nu întrerupă participarea la curs și să absolve cursul”.

loading...