Nu câștigăm nici în superioritate numerică. Este nevoie de o schimbare!

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo a mers la Voluntari cu gândul de a obține primul succes în Liga I, după 5 meciuri fără victorie în campionat, serie care ne-a adus pe locul 13.

Gane știa că își joacă postul în acest meci și a venit cu o schimbare total neașteptată, nu a vreunui jucător anume, deși absența lui Fabbrini a fost surprinzătoare, dar schimbarea sistemului de joc a fost una neașteptată. Gane a preferat să joace cu 3 fundași centrali, cu Bejan, Puljic și Grigore. Voluntari a început mai prudentă meciul și Dinamo a avut inițiativa în startul de meci, cu câteva oportunități, nu foarte periculoase, Morsay a șutat slab de la marginea careului. Anton a încercat și el poarta de la distanță, dar șutul a fost blocat de Tamaș.

După ce Dinamo a dominat primele 20 de minute, fără a-și crea mari ocazii de poartă, Filip a marcat primul gol de la revenirea la Dinamo, cu un șut superb cu stângul, de la marginea careului. Sorescu a centrat, mingea a trecut de zona aglomerată din centru, Filip nu a stat pe gânduri și a șutat din prima de la marginea careului, o execuție superbă. 1-0 la capătul unui start mult mai bun de meci pentru echipa noastră, care nu s-a mai văzut iar condusă din primele minute.

În minutul 30, Filip a comis o eroare greu de descris, a vrut să schimbe partea, dar a pasat direct la Betancor, care a trecut de Sorescu și Bejan, dar a fost blocat în momentul sutului de către Ante Puljic. În minutul 35, Beian a acuzat probleme musculare și părea că are nevoie de schimbare. Până la schimbare, s-a văzut absența lui Bejan din centru, dar Esanu a respins bine execuția lui Betancor.

Din păcate, în aceleași minute și Răuță a acuzat probleme musculare și puteam vedea două schimbări înainte de pauză.După golul marcat, Dinamo a mai cedat din inițiativa și ilfovenii au venit peste noi, fără a își crea prea multe oportunități de poartă. Bejan a continuat meciul, dar Vlad Achim a fost înlocuitorul lui Răuță. Mijlocașul venit de la Viitorul s-a remarcat printr-un cartonaș galben încasat foarte repede, din păcate. Totuși, după un final mai slab de repriză, Dinamo a intrat în avantaj la cabine.

Gane a schimbat la pauză, Crețu i-a lăsat locul în teren lui Diego Fabbrini, destul de activ jucătorul crescut de Dinamo, însă Gane a vrut să vină cu un plus ofensiv de pe bancă, poate și cu gândul că Fabbrini ar fi urmat să beneficieze de mai multe spații de joc. Gane a fost cuminte, Bogdan Andone a venit cu 4 schimbări la pauză, cred că este record pentru Liga I.

Betancor, cel mai periculos jucător al gazdelor, a făcut șah mat apărarea noastră printr-un 1-2 de toată frumusețea cu Ivanov, Betancor a trimis și frumos cu exteriorul în poartă lui Esanu. Foarte slab startul de repriză și același joc fără viziune, fără nicio idee clară de joc. Șansa noastră s-a numit însă eliminarea lui Ivanov, eliminare forțată de către Filip, care a fost strâns de gât de bulgar. Treizeci de minute în superioritate numerică pentru Dinamo.

Golul putea veni la două minute distanță, Anton a executat bine o faza fixă din dreapta, Grigore a recentrat pentru Puljic, dar fundașul croat a reluat peste din câțiva metri, uriașă ocazie pentru Dinamo, care părea capabilă să marcheze doar în urmă unei faze fixe. Magaye a avut și el o tentativă, a șutat din întoarcere, dar mult pe lângă poartă lui Rîmniceanu.

Mâna moartă numită Morsay a ieșit și el de pe teren în minutul 70, în locul său a intrat Moldoveanu, care putea marca la prima atingere, cum altfel decât din foarfecă, dar execuția a fost blocată de pe linia porții. Putea fi primul gol al sezonului pentru un jucător măcinat de accidentări.

A urmat un contraatac în care ilfovenii au avut superioritatea, dar centrarea lui Pesic a fost reținută de Esanu, spații mari în defensiva lui Dinamo. A început să apară și nervozitatea în jocul lui Dinamo, ca urmare a nereușitelor, Fabbrini și Anton au primit două cartonașe galbene, Fabbrini pentru proteste, Anton pentru o intrare foarte dura. Și în superioritate, același joc modest al lui Dinamo, care avea o singură șansă să dea gol, cel puțin așa părea, din faza fixă. Însă era și pericolul unui posibil contraatac la gazdelor, care aveau jucători cu viteză.

În minutul 83, tocmai asta s-a și întâmplat, deoarece gazdele au scăpat 3 contra 1, Esanu a ezitat să iasă decisiv la Pesic, mingea a ajuns totuși la Mailat, dar care a fost blocat în momentul sutului, fiind poarta goală. Achim l-a blocat pe Mailat. Anton, unul dintre cei mai buni suteuri de la distanță din Liga I, a mai trimis o torpilă, dar Rîmniceanu a scos mingea de sub transversală. Într-un moment în care Dinamo forță victoria, Gane a făcut o schimbare cel puțîn ciudată, Bordusanu a intrat în locul lui Sorescu.

În minutul 88, Dinamo a mai avut o ocazie mare, după o pasă foarte bine venită de la Achim, Moldoveanu îl țintește pe Rîmniceanu din interiorul careului, șut modest din poziție foarte bună. Au venit minutele de prelungiri, în care Dinamo incerca o victorie atât de necesară, de care Gane avea mare nevoie, dar și echipa per total, care avea nevoie de trei puncte pentru a părăși zona retrogradării.

A rămas însă 1-1 și Dinamo nu câștigă, al șaselea meci fără victorie în campionat. Un gol după 450 de minute, însă prea puțin, în superioritate ne-am creat ocazii întâmplător, până la eliminarea lui Ivanov am revăzut același joc încălcit. Foarte slab si cred că este momentul să fie luate niște decizii importante. Îmi pare rău, dar echipa joacă mult prea modest, exprimarea in teren lasă mult de dorit. Este doar părerea mea, dar așa văd lucrurile.

Trebuie studiat la rece, pentru  nu adunăm puncte împotriva echipelor pe care urmează  le întâlnim și în play-outasta mi se pare mie cel mai grav. Nu contestă nimeni caracterul lui Gane, dar antrenorul Jerry este cel potrivit în momentul de față?

HAI DINAMO!

DOAR DINAMO BUCURESTI!

loading...

Lasă un răspuns