Ultimul jucător transferat de Dinamo este un portar de echipa națională.
Dorian Răilean vine la Dinamo în această iarnă, după ce au fost discuții cu el și în pauză competițională din vară, dar atunci a fost preferat Adnan Golubovic. Railean semnează într-un final cu Dinamo, după ce a plecat liber de contract de la Chindia, formație cu dificultăți financiare.
Deși nu a mai evoluat în prima liga din România, portarul cu 16 selecții la prima reprezentativă a Moldovei spune că a venit să fie titular la Dinamo:
,,Sunt titular la națională pe forțele mele. Nu am venit la Dinamo să mă mulțumesc cu statutul de rezervă! Nu accept așa ceva, altfel stăteam acasă cu bunicii, cu mama, în zona de confort. Am venit să lupt pentru locul meu. O să vedem cine joacă! Îmi aștept șansa, sper s-o am, mai departe depinde de mine, de noi, de ceea ce arătăm la fotbal.
Eu îți spun ceea ce am văzut la antrenamente și am resimțit atmosfera din cantonament. Dinamo are jucători cu multă calitate, serios vorbind. Dacă nu credeam că putem să ne salvăm de la retrogradare, atunci nu mai semnam cu Dinamo! Poate nu aș mai fi făcut pasul, mergeam în altă parte în Liga 1, unde mă așteptau.
Dar cred în Dinamo, în echipa noastră, la final să sărbătorim alături de suporteri menținerea în prima divizie. Chiar dacă nu este onorant. Apoi, din vară, Dinamo să construiască o echipă puternică, pentru a sărbători o eventuală calificare în play-off.”, a transmis noul portar dinamovist pentru Gazeta Sporturilor.
47 de meciuri a adunat Railean pentru Unirea Dej. A încasat 45 de goluri
14 meciuri a adunat Railean pentru Chindia, a primit 11 goluri