Din păcate, problemele de lot continuă la Dinamo.
În meciul de aseară, fanii dinamoviști au fost surprinși să observe absența mijlocașului central Cristi Mihai, care nu s-a aflat nici măcar pe banca de rezerve. Jucătorul transferat în vară de la UTA Arad a lipsit deja de mai multe ori în acest sezon din cauza accidentărilor, iar acum se confruntă cu o nouă problemă medicală.
În direct la 48TV, președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a anunțat că Mihai a suferit o fractură de maleolă, motiv pentru care a fost văzut în cârje la stadion. Potrivit declarațiilor sale, mijlocașul va lipsi aproximativ trei săptămâni și va urma o nouă perioadă de recuperare. Cristi Mihai se confruntase anterior și cu o ruptură musculară, suferită în timpul acțiunii echipei naționale U21.
- 900.000 de euro este cota de piață a lui Cristi Mihai, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com
,,Nu vorbesc despre viitor, vorbesc despre ce s-a întâmplat și despre ce aștept de la echipa mea. Lucrăm la ceva și când vine examenul, meciul, vreau să văd ce am lucrat. Nu contează dacă joci 90 de minute, 45 de minute sau 3 minute, Dinamo e mai mare decât noi toți. Pregătirea pentru meci trebuie să fie top!”, ZeljkoKopic



