Elevii lui Nuno Campos au început ezitant meciul de ieri, de la Arad, fiind temători și nesiguri în debutul partidei. După pauză, alb-roșiii au ridicat considerabil nivelul jocului și au fost aproape să se întoarcă la București cu toate cele trei puncte.
Nu poți evolua în fiecare partidă de nota 9 sau 10. Important este să nu existe fluctuații majore și să nu constatăm o scădere semnificativă a nivelului de joc de la o etapă la alta.
În orice meci, nota echipei este dată de media notelor obținute de jucătorii care ne-au reprezentat pe teren în partida respectivă.
Alaa – Portarul nostru a avut din nou o evoluție bună. Nu a avut nicio vină la golul primit și a oferit siguranță apărării, fără să fie însă nevoit să apeleze la intervenții spectaculoase. Nota 7.
David Irimia – Tânărul nostru fundaș dreapta a început ezitant, dar, asemenea întregii echipe, a avut o creștere semnificativă pe parcursul meciului. Nota 6,5.
Karamoko – Nu ai cum să nu zâmbești când te gândești la jocul atacantului francez. O nouă prestație la superlativ, iar fotbalul practicat de el este, în multe momente, absolut încântător. Nota 9.
Pinto – Un debut bun la Dinamo. Mi-a plăcut jocul său dezinvolt, iar pasa prin care l-a lăsat pe Cîrjan într-o poziție ideală de a înscrie a fost absolut genială. Nota 7,5.
Verreth – Util și precis în joc, a adus echilibru și siguranță la centrul terenului. Nota 7.
Nuno Campos – A reușit să resusciteze echipa după un început ezitant, a făcut schimbări inspirate și a adus un plus prin jucătorii introduși de pe banca de rezerve. Nota 7.
Rezultatul nu este unul care să ne facă să dansăm pe mese, dar nici nu avem motive să fim peste măsură de triști. De altfel, media notelor obținute de cei 13 jucători evaluați este 6,58, o medie care reflectă destul de fidel evoluția echipei de la Arad.
HAI DINAMO!
