marți, iulie 1, 2025
AcasăStiri DinamoNoaptea minții: Cum încearcă Serdean să fie numit în funcția de administrator...

Noaptea minții: Cum încearcă Serdean să fie numit în funcția de administrator special

Dorin Serdean continuă să își facă propriile jocuri și își urmărește doar interesele personale.

Deși acesta este acționar majoritar și are aport 0 (ZERO) la bugetul clubului, nu a contribuit în niciun fel la susținerea activității clubului, continuă să își vadă doar de interesele lui obscure.

Conform Playsport, printr-o încuviințare de executare silită, a solicitat Instanței să fie repus în funcție. Acest lucru înseamnă, în momentul de față, că ardeleanul dorește să preia postul lui Vlad Iacob, cel de administrator special. deținătorul pachetului majoritar de acțiuni din „Ștefan cel Mare” mai dorește și salariile pe întreaga perioadă, adică din august 2020 până în prezent. Asta ar însemna aproximativ 20 de remunerații. Aici se adaugă și compensațiile aferente. Din informațiile Playsport.ro, acesta primea 9700 lei/lunar.

Adică în traducere liberă, acționarul majoritar al societății solicită salariile, adică el vrea că societatea să îl plătească pe el, o societate cu milioane de euro datorii, care are mari probleme, ceea ce denotă o lipsa totală de bun simț.

Din punct de vedere legal, pare o inepție, deoarecere postul ocupat de Dorin Serdean anterior intrării în procedură de insolvență era cel de președinte al CA, fiind numit de membrii consiliului, în vreme ce administratorul special este un reprezentant al acționarilor, fiind confirmat de instanță. Ceea ce înseamnă că Dorin Serdean vrea să obțină acei bani din partea clubului. Este un proces aflat la început, vom află în următoarele luni ce se va întâmpla.

Oricum, denotă în continuare un ridicol ieșit din comun și chiar mi-aș dori la un moment dat să fie acționat el în instanță pentru felul în care a contribuit Lotus și managementul spaniol la intrarea în procedura de insolvență!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare