Nicolae Badea a ieșit din lumina reflectoarelor în ultima perioadă, mai ales după ce a fost cedat pachetul majoritar de acțiuni.
În continuare acționar minoritar la Dinamo, considerat principala piedică în ceea ce privește construcția viitorului stadion Dinamo, fostul conducător din Ștefan cel Mare a transmis un mesaj de susținere pentru Ovidiu Burcă înainte de derby-ul de duminică seară:
”O să mă uit la meci, bineînțeles, și o să am o reprezentare acolo prin membrii familiei. Ei vor fi pe stadion, sigur. Nu doar la acest meci, ci la toate meciurile jucate de Dinamo
Eu cred că, sportiv, Dinamo poate depăși poziția în care se află in acest moment, chiar dacă nu traversează cel mai bun moment. Personal, am încredere in Ovidiu Burcă și în cei care se ocupă acum de acest proiect.
Sigur că nu mai sunt derby-urile de alta dată, dar rămâne ‘Clasicul’ fotbalului românesc și un meci de mare interes. Sunt convins că Dinamo își poate depăși nivelul într-o astfel de partidă.
Mizez și pe prezența creativă a suporterilor dinamoviști și implicarea lor pe durata celor 90 de minute”, a declarat Nicolae Badea pentru iAMsport.ro.