Constantin Nina aproape de a semna contractul cu Dinamo.
Alb-roșii au nevoie de orice ajutor pentru a putea trece de aceste ultime etape.
Din informațiile GSP.ro, Constantin Nica a efectuat în cele din urmă vizita medicală, pentru a putea semna cu Dinamo. Și a trecut-o cu brio, astfel că transferul său ar putea fi oficializat în cel mai scurt timp.
Crescut de Dinamo și promovat la prima echipă în 2012, Nica a fost vândut doar un an mai târziu la Atalanta, pentru 1,6 milioane de euro. Nu a rezistat la formația din Bergamo și a fost împrumutat la mai multe echipe, până ce contractul i-a expirat. Ultima dată a jucat în Serbia, la Vojvodina, de care s-a despărțit în iulie 2020, menționează GSP.
“A fost un meci prost, pentru că am pierdut cu 1-0. Sunt trist, pentru că am jucat bine, am dat totul, dar n-am reuşit să înscriem, n-am avut noroc. Dar cred că am făcut maximum din punctul de vedere al efortului. Sper că în meciul următor vor arăta mai bine şi vom reuşi să marcăm, fără gol nu putem câştiga, asta e realitatea. Trebuie să vorbesc cu jucătorii, pentru că jucăm peste două zile şi trebuie să dăm dovadă de calm. E foarte important acum să ne concentrăm pe următorul meci.
Cred că putem îndrepta situaţia, trebuie să mergem mai departe. Vreau să ajut Dinamo şi voi da totul pentru acest lucru. Nu va fi un meci special pentru mine meciul următor cu Gaz Metan, nu e niciun sentiment special faţă de acel club, pentru că am antrenat acolo doar câteva luni.
Nu ştiu când va fi pregătit Eşanu pentru a juca un meci întreg. Vom vedea, nu e acum principala problemă pentru noi. Trebuie să mă concentrez asupra jucătorilor care pot să joace 90 de minute”, a spus Dusan Uhrin, la finalul partidei cu UTA.