sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăStiri DinamoNemulțumiri pentru angajații CCJ

Nemulțumiri pentru angajații CCJ

Situația financiară a clubului este destul de bună, dar există și nemulțumiri în cadrul clubului.

În ultimele săptămâni s-a scris despre faptul că în club nu mai există alte încasări, în afară de banii pe care DDB îi virează în club. Bani din drepturile TV vor intră în vară, în cazul în care vom reuși să ne salvăm de la retrogradare, astfel încât doar banii dinspre DDB asigura menținerea clubului pe linia de plutire.

Săptămâna trecută, Răzvan Zăvăleanu explică faptul că situația este destul de dificilă, dar nu sunt mari întârzieri în cadrul clubului:

„Salariații de la Săftica sunt cu banii la zi! Situația e una dificilă, dar nu mai dificilă decât la alte cluburi din România. Facem demersuri ca să fie bine, oamenii să fie plătiți. Da, au fost întârzieri, dar la salariul trecut, am vrut să ne lămurim, era o întârziere de o săptămână-două.

Și dacă există probleme, trebuie să tragem umăr la umăr, să le rezolvăm. Nu-i lăsăm pe oameni pur și simplu. Credeți-mă, totul este în parametri optimi. Nu e un dezastru, nu s-a terminat totul, cum ar vrea unii”, a precizat Răzvan Zăvăleanu pentru GSP.

Gica Mihali a obtinut alaturi de echipa U19 un prim succes in prima mansa din semifinalele Ligii Elitelor, pe Granitul (cronica detaliata puteti citi aici) , dar antrenorul dinamovist, care a avut parte de conditii foarte grele in acest sezon, si-a strigat nemultumirea:

„Antrenorii de la Centrul de copii și juniori sunt neplătiți de două luni, iar de Paști am mers acasă fără 5 bani. Nu se procedează așa. Nu însemnăm nimic pentru cei din conducere. Când s-a intrat în insolvență am renunțat la trei salarii restante, nu m-am înscris la masa credală, ni s-a spus că vom fi plătiți la zi” a spus Mihali pentru GSP.

„Am apucat și alte timpuri grele la Dinamo. Domnule Zăvăleanu, vă spun eu cum se proceda când Cristi Borcea avea probleme cu banii de salarii. Ne aduna pe toți și ne spunea: «Avem 20 de lei, îi împărțim la toți, jucători, antrenori și toți ceilalți angajați din club».

Înțeleg problemele, e OK să fie liniștiți jucătorii de la echipa mare înaintea barajului, toți depindem de echipa mare, dar să spunem realitatea. Să fim sinceri, să acceptăm că sunt probleme. Sunt îndreptățit să vorbesc, am jucat și eu șapte ani pentru Dinamo”, a declarat Mihali, fundaș cu 31 de selecții la naționala României, cu care a participat la CM 1994 și Euro 1996.

„În perioada în care nu ni s-a permis să ne antrenăm la Granitul, am fost primiți la Săftica. Pe sintetic. Acum, pentru meciul retur, de la Cluj, am fost lăsați să facem câteva antrenamente pe iarbă. Băieții nu au promisă nicio primă dacă se califică în finală. Joacă pentru ei”, a explicat Mihali

CITESTE SI:

Primul pas către finală, dar un semnal de alarmă

Scandal la finalul partidei de la Cluj! Acuze pentru jucători

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare