Ricardo Grigore a fost titular de drept in prima parte a sezonului, dar in 2022, fundasul central a iesit din planurile antrenorilor, fie ca ca fost vorba despre Flavius Stoican, ori Dusan Uhrin.
Acum, fundasul central era vazut drept un posibil jucator care sa continue la Dinamo, dar intr-un interviu acordat in Gazeta Sporturilor, Grigore spune ca dorinta lui de a pleca de la Dinamo era indiferent de liga in care evolua echipa:
, Eu nu sunt genul să ies în presă, vreau doar să clarific situația. Ca să nu se interpreteze, am văzut și la Grădinaru cum s-au rostogolit declarațiile. Ca fapt divers, nu cred că a avut intenție să jignească clubul, părerea mea.
Cu tot respectul, nu am nicio problemă , dar nu cred că știe care e situația adevărată a mea. Nu vreau să ies în față că plec, dar domnul Zăvăleanu știe din luna martie cum stă treaba. Ideea e simplă: am fost dat la o parte de toată lumea de la masă, mi-am luat farfuria și-am plecat în fundul sălii să mănânc!
Am revenit răcit la reunire, în iarnă, apoi m-am refăcut mai greu. Echipa juca, mi-am așteptat rândul. Când mi-am revenit, mi s-au promis șanse. N-au fost! Nu dau vina pe Stoican, pe nimeni, serios, am înțeles. Doar că, cu timpul, am văzut că ceva e în neregulă, nu mă mai simțeam confortabil.
Mă suna lumea să mă întrebe dacă vreau să plec. De bine, de rău mă mai îndrăgesc câțiva fani dinamoviști. Nu voiam să creez tensiune, să fac rău, au continuat lucrurile spre direcția în care nu mai eram inclus în echipă deloc. Am jucat cu Craiova, acasă, când am luat 6. Inițial, am zis că e momentul să revin în forță, dar, după meci, nu poți să evidențiezi pe nimeni. Am jucat fundaș central stânga, apoi stânga, după care am fost scos din echipă, fără nicio explicație.
Am tăcut, 0-0 la UTA, apoi decizia mea a fost să plec de la Dinamo, nu am mai prins niciun minut! Bine, am mai fost băgat în minutul 90+3 cu Chindia, să trag de timp, la 2-0.
Eu îmi așteptam șansa. Cu Flavius eram OK, mă antrenam, dar l-au schimbat și pe el. Eram la antrenamente, dar nu mă băga nimeni în seamă! Am ajuns pe margine, pe bară, nici măcar în lot, în afara antrenamentului… Eu n-am fost să cer să mă bage antrenorul, vă pot confirma șefii clubului.
Cred că sunt jucătorul cu cele mai multe meciuri ca rezervă din istoria ultimilor ani. Deși nu știu care e obiectivul lor, eu stau pe bară, ei zic că vor să mă vândă! Păi, cum, așa?! nu mi s-a explicat nimic. Mă refer la Uhrin. În martie, eram 5 fundași centrali, apoi a mai venit unul, 6, apoi a mai fost reprofilat unul, 7. Eu nu aveam minute, am zis că nu mai are rost să mai rămân la echipă. N-am vrut să ies, să mă plâng, să fac haos. Am zis în martie: „Gata, plec!”.
Când a apărut o informație că Ricardo Grigore vrea să plece, toți fanii erau fericiți. Dar, întreb eu, după ce dai în spatele porții pe un jucător, cum poți să ceri bani din transfer?!
Le-am zis celor din conducere: „Nu mă mai simt fericit, nu mai pot. Sunt cel mai vechi jucător din lotul actual! Nu vreau să apar, să vorbesc, doar lăsați-mă să plec. E cel mai bine pentru ambele părți”. Le-am zis să-mi dea un procent, ceva. Eu încerc să pot aduce o sumă de bani, dar cine să dea bani pe unul care nu joacă?!
Eu aveam în plan de mult lucrul ăsta, să plec, fie că ar fi continuat Dinamo în „A”, fie că nu!
Aș fi jucat la Dinamo II, dar nu eram pe listă, ar fi fost în interesul meu. N-am pretenții financiare, vreau să fiu lăsat pe drumul meu, să performez în altă parte. Nu se poate să faci dragoste cu forța. Domnul Mihali ne-a nominalizat, dar nu știa.
De ce nu rămân jucătorii care au jucat și au dus Dinamo aici?! Noi nu ne dorim să plecăm acum că echipa e la pământ. Eu am vrut să plec de atunci, din iarnă.
Eu nu sunt trecător la Dinamo, clubul m-a format ca om, datorită lui Dinamo sunt cine sunt. Lumea mă cunoaște ca Ricardo Grigore de la Dinamo, nu pot să mă gândesc că a ajuns unde a ajuns. Sper din tot sufletul să ajungă la un moment dat mai sus decât era în trecut.
Sper să redevină un club puternic în Europa. Nu e o iluzie! Dacă va veni un sponsor puternic, un finanțator, cu o strategie clară, la punct, Dinamo e un brand și va fi toată viață. A luat CFR Cluj campionatul, dar tot de Dinamo se vorbește. Steaua, care o fi ea, are mai multe trofee, dar Dinamo e cel mai comentat subiect”, a declarat Ricardo Grigore in Gazeta Sporturilor.