Dinamo a pierdut la Mediaș cu 4-1, un meci presărat cu greșeli, din partea jucătorilor, dar și a arbitrului Iulian Călin.
Jucătorii nu își pot explica de ce se întâmplă asta , de ce nu funcționează nimic în jocul echipei noastre:
„Multe nu sunt de spus! Din păcate, nu ne iese nimic. Vorbim ceva, pregătim ceva la antrenament, dar când intrăm pe teren parcă uităm. Luăm nişte goluri ca la… să mă ierte Dumnezeu, nici la juniori nu luăm aşa goluri. Merge înainte, mai sunt şase finale şi sper să ne trezim, pentru că nu mai este timp de pierdut. Suntem pe loc retrogradabil şi nu am cuvinte.
Eu cred că ne putem salva, dar, dacă vom continua ca în această seară, cu siguranţă n-avem nicio şansă. Sper să ne revenim, nu mai putem face niciun pas greşit. Sunt convins, ştiu ce colegi am, ştiu că sunt băieţi de caracter şi caracterele adevărate se văd în momentele dificile. Ne punem speranţa în noi, trebuie să ne adunăm, mai mult ca niciodată. Doar împreună putem să o scoatem la capăt. Va fi un meci greu cu Voluntari, dar avem jucători de valoare şi ne dorim cele trei puncte”, a spus Steliano Filip la finalul meciului.
DEIAN SORESCU: ”Nu ştiu ce ne lipseşte, dar facem greşeli de juniori şi e clar că, la nivelul ăsta, cine te prinde te taxează. Nu dăm vina pe un jucător anume, chiar dacă am jucat în 10 oameni. Suntem o echipă, mergem mai departe, nu avem ce face.
Bună întrebare. Cum ne simţim? Nici nu ştiu dacă mai simt ceva, mă simt foarte dezamăgit şi supărat, cred că am toate emoţiile din lume. Sunt multe de spus, dar prefer să treacă ziua asta şi de mâine să sperăm că vom ridica şi noi capul, pentru că mai avem 6 meciuri şi, la momentul ăsta, dacă se întrerupe campionatul, suntem retrogradaţi. Dacă nici în al 12-lea ceas, atunci nu ştiu când”.
Gaz Metan: Pleşca – Baco, Yuri, Trif – Butean, G. Moura, Alceus (Pambou ’57), R. Deaconu (Junior ’58), Velisar – Ciocan (Valente ’18 / Chamed ’83), Vl. Morar (Romeo ’57). Antrenor: Mihai Teja
Dinamo: Kongshavn – Ehmann, Pulic, Albentosa, St. Filip – Răuţă (Blejdea ’46), Vl. Achim – Bani (Fabbrini ’18), P. Anton, Sorescu – Nemec. Antrenor: Dusan Uhrin
ILIE DUMITRESCU: „Sunt probleme foarte mari între Ehmann și Albentosa, respectiv între Filip și Puljic. Sunt spații foarte mari în defensivă. Ei încearcă pe faza ofensivă, dar nu poți scoate un rezultat bun dacă nu rezolvi problemele din apărarea.
Se vede o slabă organizare de joc pe faza defensivă. Nu poți să iei cel mai bun jucător din fața apărării, pe Anton, să-l pui în spatele atacantului și să joci cu Achim în locul lui. El recuperează bine, dar este lent. Văd că nimeni nu respectă absolut nimic!
Fiecare jucător face ce simte pe moment, nimeni nu respectă niciun plan tactic. Asta este o mare problemă în momentul de față. Când erau în zece oameni, Puljic făcea pressing undeva în zona mijlocașului stânga. E clar că situația de la Dinamo este din ce în ce mai grea, mai urâtă, și pentru că există o indisciplină din punct de vedere tactic”