Muzeul sufletului meu

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

A mai trecut 1 an. Pe 14 Mai trecut, scriam despre un Mare Dinamo.

Erau 73 de file de istorie, scrise în alb și roșu, despre cei care picătură cu picătură au format ADN-ul unui suporter unic în lume. Cel Dinamovist.

De ce tu?

Dinamo naște sentimente aparte.
Mi-e dor să retrăiesc ziua primului meci cu cearceaf vopsit în alb și roșu, prins cu ținte pe un băț strâmb de alun.
Vreau să mai simt din emoția unui stadion plin cu dinamoviști veniți la pachet de la doar 70 de km distanță, cu pâinea ruptă pe jumătate și 2-3 felii de parizer îndesate bine cu muștar în loc de prânz, cu fularele la gât și vocea dreasă pentru un concert de 90 de minute.

Vreau să mai văd trenurile cu steaguri alb-roșii la geamuri cum gâfâie pe sinele ruginite încă de pe atunci într-o țară ce se dorea a fi occidentală. Însă hainele grele de dinainte de ’89 ii atârnau greu pe umeri.

Îmi vine să fiu din nou copilul care am fost și să sparg vitrinele din casă cu mingea de fotbal, să mai pun un trofeu alături de ghetele lui Dudu, alături de cele 18 campionate câștigate de-a lungul istoriei, alături de cupele competițiilor interne.

Am urmărit, am aplaudat, am strigat numele multor fotbaliști de legendă ai clubului Dinamo București. Am plâns pentru ei atunci când au eșuat, m-am bucurat și i-am încurajat atunci când au reușit.
Dinamo București, a dat fotbalului românesc imensități.

Miros de ziar. Și-am plecat pe numărul 75.

Amprentele vizuale rămân și mă identifică în fiecare poveste cu și despre Dinamo. Imaginea astăzi face cât o mie de cuvinte.
E noaptea Muzeelor în România.

E ziua și noaptea în care cei ce sunt dinamoviști nu au voie să fie triști. Istoria ne obligă la asta. Numele scrise cu cerneală uscată pe foi „înnegrite” de vremurile actuale, vor dăinui veșnic în inima noastră și vor da locului ce stă să cadă, iz-ul de casă părintească, imaginea de loc natal pe care niciodată nu îl vom părăși, indiferent de ce ne va așterne ceasul de va veni.

Și când va fi să calc pentru prima dată în muzeul noului stadion ce se va construi, îmi doresc că pe un stativ la intrare să iau o bomboană de mentă înfășurată la capete precum cea de pe Abecedarul descoperit în prima zi pe băncile școlii, să întru și să scriu cu litere mari în Manualul Renașterii: AICI E DINAMO!

La mulți ani club iubit!

Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo București!

loading...

Lasă un răspuns