Adrian Mutu a afirmat că echipa noastră a făcut un meci sub aşteptări cu Danemarca, duminică, la Cluj-Napoca, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2018.
În opinia lui, reprezentativa Danemarcei a fost o echipă modestă, care trebuia învinsă pentru a putea reveni în lupta pentru calificare.
”Am făcut un meci sub aşteptări, cu ocazii puţine. Tactica noastră cu trei fundaşi nu a dat randamentul la care se aştepta selecţionerul, poate doar pe alocuri, în prima repriză, când Benzar, dar şi Latovlevici au reuşit în câteva rânduri să creeze superioritate pe flancuri, cea mai mare ocazie provenind din centrarea lui Benzar către Keşeru”, a scris Mutu pe Facebook.
