Iuliu Mureșan a fost până la urmă prezentat oficial drept noul administrator special al clubului Dinamo.
Iuliu Mureșan: „Dinamo este un club mare, cu o imagine foarte bună. Cu toate că sunt probleme, acest proiect al suporterilor DDB este un proiect fantastic. În jur de 16.000 de persoane s-au unit și sunt convins că numărul lor va crește. Din păcate, din cauza unor datorii acumulate și a unor greșeli, s-a ajuns la soluția insolvenței. Este o soluție prin care să fie protejat clubul.
Am început să evaluăm situația de la Dinamo, probleme sunt foarte multe. Ne așteptam să fie probleme, dar nu chiar atât de multe. Eu am o vorbă, problemele sunt de rezolvat. Deja am luat contact cu jucătorii, am avut niște discuții serioase cu ei. Jucătorii au restanțe, sunt nemulțumiți, și sper că vom ajunge la o concluzie pozitivă cu ei. Trebuie să repunem echipa pe drumul normal, să ne antrenăm, să jucăm și un amical.
Suntem într-o situație în care facem evaluări, încercăm să verificăm cât mai multe contracte. Încercăm să aflam situația reală. Am încredere că vom scoate clubul din insolvență, sper să facem asta mai repede decât termenul pus de lege. Dinamo este un club atractiv, mulți jucători m-au căutat și vor să vină aici. DDB are un rol foarte important, este un proiect foarte frumos. Ei sunt alături de echipă și din punct de vedere financiar, lucru unic aici”, a spus Iuliu Mureșan, la prezentarea oficială.
„Va trebuie să organizăm clubul, să evaluăm lotul, să vedem cine vrea să plece, ce oferte sunt. Mai e și problema legată de restricția la transferuri, care ne încurcă. Dar sperăm ca azi sau mâine să primim o veste bună și să putem face transferuri”
„Dinamo e un club atractiv, am fost căutat deja de jucători și de impresari. Sunt jucători interesați să vină la Dinamo”
„DDB are un rol foarte important. A făcut ceva fantastic, pe care l-am văzut în Spania și Portugalia”
„Am insistat ca domnul Mihai Matei să vină în cadrul clubului Dinamo. Are 12 ani la Astra și știe toate amănuntele din fotbal. Alături ne va fi și domnul Eftimescu, pe care-l cunosc de când am intrat în fotbal”
„Nu veneam dacă nu aveam parte de sprijinul DDB. Dacă fanii nu mă voiau, nu aș fi venit. Ar fi fost foarte dificil, nu mi-ar fi plăcut să fiu huiduit. Cel mai mult a contat când am fost sunat de cineva din DDB și mi-a zis că fanii s-ar bucura dacă aș accepta. De aceea am venit fără nicio reținere. DDB a fost factorul esențial”
„Vreau să aduc mai mulți foști jucători, vreo 4-5. Să ne ajute, să evalueze jucătorii. Noi putem să mai greșim, dar cineva care a jucat are experiență. Mă gândesc la Marius Niculae, Ion Marin, Ion Moldovan și alții. Voi activa această formulă cât mai repede. Dar depinde de transferuri”
„CFR ar putea să ne ajute. Am avut ceva discuții. Dacă se ridică restricția, vom aduce jucători. Poate de la CFR Cluj, poate de la Astra. Vom aduce jucători care să ne ajute”
Răzvan Zăvăleanu: „Poziția noastră aici este una deosebit de onorantă prin prisma statutului acestei societăți, nu numai în ceea ce privește fotbalul românesc. Dinamo este un brand puternic, o echipă iubită de foarte mulți suporteri, ne bucurăm să facem parte din acest proiect.
Spun că vom salva și nu că vom încerca, am mare încredere că vom reuși salvarea acestei companii de tradiție. Am discutat cu colegii mei și am spus că nu ne permitem un eșec. Noi suntem specializați pe organizări judiciare, nu pe falimente. Cred din tot sufletul că, împreună cu staff-ul administrativ, cu jucătorii, cu staff-ul sportiv, dacă vom forma o echipă, și sper că o vom face, vom reuși să salvăm Dinamo.
Suntem la stadiul că încă cercetăm tot ceea ce s-a întâmplat, verificăm o mulțime de documente, este o echipă numeroasă care se ocupă de acest proiect. Este cert faptul că vom încerca să propunem cât mai repede un plan de reorganizare, lucrul acesta trebuie să se întâmple până în luna martie a anului următor”, a spus Zăvăleanu, la conferința de presă.