duminică, iunie 15, 2025
AcasăStiri DinamoMureșan despre colaborarea cu DDB: ,,Contăm foarte mult pe DDB''

Mureșan despre colaborarea cu DDB: ,,Contăm foarte mult pe DDB”

Iuliu Mureșan a venit la Dinamo și are foarte multe probleme de rezolvat, lucru semnalat chiar de către noul administrator special al clubului.

Venit recent în club, Mureșan a subliniat încă o dată importanța proiectului DDB, care reprezintă în continuare o sursă importantă de venituri pentru Dinamo, iar acesta are încredere că proiectul se va dezvoltă și mai bine, iar în final va atrage mai mulți fani.

Chiar e foarte important să ajute în continuare clubul, în afară de banii de TV, sunt o sursă foarte sigură de venituri la club. Contăm foarte mult pe DDB și eu cred că proiectul lor se va dezvolta în continuare și o să mai atragă multă lume. Nu știu dacă în doi ani, dar cred că se va realiza stadionul. Am înțeles că este implicat CNI-ul atunci se va face, chiar dacă va dura mai mult de 2 ani.

Sunt multe probleme și cu echipamentul și cu stadionul…probleme multe de rezolvat, o să avem și doctor poate de azi sau de mâine, lucrurile încep să se rezolve.

Sincer, nu am mai întâlnit atâtea probleme, că sunt foarte multe probleme, de la mici până la mari și grele. Încă nu am discutat care acest lucru, dar sigur obiectivul trebuie să fie realist. Ne-am dori o poziționare cât mai sus. Sincer nu mi place cum sună, nu vreau să spun treaba asta că obiectiv: salvarea de la retrogradare. Sigur o să fie schimbări și la nivelul lotului, sunt jucători care vor neapărat să plece, să vedem cum o să rezolvăm cu ei, în ce condiții ii lăsăm să plece”, a spus Muresan pentru Sport.ro si Pro TV.

În ceea ce privește cazurile lui Anton și Sorescu, Mureșan a explicat cum pot pleca aceștia de la club. Acesta a spus și ce obiective are la club.

„Cei mai buni jucători din lot pot fi transferați aducând un venit prin transferul lor la club. Pentru club va fi păgubos să-i lăsăm să plece liberi. Ca obiectiv profesional, îmi doresc să descâlcesc ițele încurcate ale problemelor în care m-am băgat. Mai sunt și lucruri pe care nu le înțeleg și trebuie să le deslușesc în următoarele zile. O să adcem și sponsori, este printre soluțiile de a redresa clubul, planul de reorganizare se bazează pe venituri”, a concluzionat Mureșan.

Mureșan a vorbit ieri despre efectuarea de transferuri, dar și despre ridicarea interdicției: ,,Deja m-au sunat impresari, câțiva jucători și personal că ar vrea să vină la Dinamo. Așteptăm azi, mâine cel târziu, un răspuns. În mod normal pentru că toate datorile clubului sunt recunoscute și se trec pe acel tabel al creditorilor, nu ar trebui să fie o problemă și ar trebui să se ridice restricția. Așteptăm, sper eu azi să vină această veste bună”

„Am fost, am discutat cu jucătorii. Le-am spus că mă duc mâine și am fost azi, m-am dus incognito așa. Discuția a fost una utilă, le-am explicat jucătorilor că ei pot strice și să dreagă. Ei nu vor să strice, vor să dreagă. Totul depinde de jucători. Aveau nevoie de cineva cu care să discute.

Nu am făcut promisiuni, dar le-am zis că începând de azi numărul meu de telefon e la dispoziția lor și că mă pot căuta oricând pentru a rezolva problemele.

A fost bine primită intervenția mea. Asta așteptau jucătorii, o persoană în care să aibă încredere. Jucătorii se vor înscrie în tabelul creditorilor și în funcție de asta se va face planul de reorganizare. Acum se antrenează bine, nu se pune problema să nu se antreneze. Despre partidele amicale nu am discutat

 

Mesajul DDB după venirea lui MURESAN! 

Dinamo are nevoie de profesioniști, ca de aer, iar noi am mai găsit unul suficient de “inconștient” încât să se arunce în vâltoarea teribilă de la club. Probleme financiare, incertitudine cu acționariatul, dezordine în organigramă, insolvență și transferuri, încă, blocate.

Cu un club trecut deja prin insolvență, 10 titluri în Liga 1, creatorul unul CFR modern, inclusiv prin transferurile de top reușite, Iuliu Mureșan are o carte de vizită pretabilă unui club de talia lui Dinamo. Un profesionist recunoscut în fotbal, cu o imagine ca atare, departe în întreaga sa carieră de scandaluri.

,,Decizia de a reveni în fotbal a fost ușoară, oricând eram dispus să vin la un club de Liga 1. Cu Dinamo este o poveste mai complicată puțin, m-a convins DDB, ai cărui membri m-au sunat și m-am și mirat. A fost o surpriză!
Proiectul este foarte frumos, m-a impresionat și pe mine, e un proiect unic în fotbalul românesc.

E foarte important ca suporterii să ajute în continuare clubul, în afară din drepturile TV, sunt o sursă foarte sigură de venituri. Contez foarte mult pe DDB și cred că proiectul se va dezvolta în continuare. La Dinamo sunt multe probleme, o să le rezolvăm pe rând. Primul pas este să aduc liniște, un pic de liniște și mai multă ordine în club.”

Mult succes, Presidente! Bine ați venit la Dinamo!
Aveți tot sprijinul DDB!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare