duminică, martie 16, 2025
AcasăEditorialMotive de îngrijorare?

Motive de îngrijorare?

Dinamo se pregătește de reîntâlnirea cu cel mai mare stadion al țării, vineri seară.

Am cerut Arena Națională, am primit Arena Națională, revenim pe cel mai mare stadion al țării, ultima noastră prezență acolo a fost în barajul de promovare, acel incredibil 6-1 cu FC Argeș. Memorabilă a fost și atmosfera creată de cei aproximativ 25 000 de suporteri prezenți pe stadion, cei care ați fost în tribune, știți foarte bine la ce mă refer. Arcul de Triumf este un stadion cochet, frumos, dar cu limite evidente în ceea ce privește asistența, dar și presiunea pe care o poți pune. E o diferență mare între 5000 și 20 000.

Momentan însă nu este un ritm foarte încurajator de vânzare a biletelor, mă așteptam la ceva mai mare mobilizare, avem doar în sectoarele centrale din PCH câteva zone care se apropie de sold-out, sunt bilete destule date și în zonele laterale, este foarte posibil să avem un PCH plin la ora de start a partidei, primul inel mă refer, nu văd cum s-ar deschide și inelul trei în condițiile actuale, sunt câteva sute bune disponibile și la inelul 2.

Îngrijorător este faptul că la T2 lucrurile merg destul de anevoios, sectorul central va fi rezervat cel mai probabil pentru suporterii care au abonamente, dar în rest destul de slab, niciun sector nu se apropie de sold-out și în sectoarele laterale de la tribună a două, sunt zone în care s-au dat maxim 10 bilete! La VIP sunt cele mai puține bilete date, deloc surprinzător dacă ne raportăm la prețuri, 120 în cele mai laterale sectoare și 150 în cele centrale.

Pot fi multe motive pentru care sunt atât de puține bilete date, concentrarea pe meciurile echipei naționale, promovarea insuficientă a meciului, suficient de multe zile până la meci, mobilizarea semnificativă în ziua premergătoare partidei, precum și vineri în zi de meci. Am auzit și de varianta cu nemulțumirea față de campania de transferuri, ultimul rezultat, indiferent, nu aș vrea ca prima noastră partidă pe Arena Națională să ne găsească cu 10 000 de fani în tribună. Vreau să cred că putem mult mai mult decât atât. Trebuie să și demonstrăm!

Ne vedem pe stadion!

HAI DINAMO!

https://www.bilete.ro/dinamo-bucuresti-u-craiova-1948/dinamo-fcu-1948-craiova-15-sept-2023/

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare