Motivare suplimentară

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo merge la Iași cu gândul de a obține trei puncte extrem de importante în lupta pentru salvarea directă.

O victorie ar fi excelență, am lega pentru prima dată după foarte multă vreme trei victorii la rând în campionat. Tocmai de aceea, boardul DDB a anunțat faptul că se vor oferi prime și pentru acest meci, în valoare de 15 000 de euro, așa cum s-a întâmplat și pentru partidele precendete, în care Dinamo a câștigat.

“DIN PIATRĂ SEACĂ. Și nu ne oprim! Am plătit ce am promis pentru ultimele 2 victorii ale echipei și pregătim alți 15.000€ pentru VICTORIA DE LA IAȘI.

Suntem 15.000 de socios. 1 bilet costă 5 lei, adică 1€. Pare puțin, dar când acești 5 lei se înmulțesc cu 15.000 de oameni, ÎNSEAMNĂ FOARTE MULT, pentru că PUȚINUL nostru pus laolaltă se transformă în VICTORII și asta înseamnă FOARTE MULT!

CÂINILOR, e nevoie de un efort din partea fiecăruia dintre noi. Strângem din dinți, echipa va face la fel pe teren și mergem mai departe!”

Nu putem merge pe stadion să îi încurajăm, sunt convins că ar fi fost alta situația dacă noi puteam fi prezenți chiar și în număr mai redus, pe Dinamo, ori pe Arena Națională, ar fi contat mult acest lucru, chiar și în anumite deplasări, mai ales din zona Ilfov, când suporterii dinamoviști erau câteodată în număr mai mare decât fanii gazdelor.

Din păcate, nu avem cum să facem acest lucru, dar avem totuși o posibilitate de implicare. Acum câteva zile au fost puse în vânzare bilete pentru un moment special. Bilete pentru semifinala Cupei României, returul cu Astra. Aceste bilete pot fi achiziționate până la data de 14 mai, o zi specială pentru toată suflarea dinamovistă.

Ultimul eveniment, cel organizat pentru meciul cu Voluntari, nu a mers tocmai bine, nici măcar echivalentul unui sold-out pe stadionul Dinamo. Într-un fel, pot înțelege ce s-a întâmplat, supărarea atinsese cote foarte ridicate, încrederea în echipa era la pământ și perspectivele erau sumbre. Mai este și detaliul care nu poate fi ignorat, au fost câteva luni în care s-au depus eforturi teribil de mari, bilete, tricouri, prelungiri de abonamente, înțeleg foarte bine că nu a fost ușor și poate unii au dat mai mult decât și-ar fi permis în mod normal. Dar am reușit să salvăm Dinamo, nu venea nimeni din exterior să facă asta pentru noi. Efortul a meritat.

Totuși, am văzut după ultimele meciuri faptul că echipa încă are viață, echipa asta trăiește și are șanse reale de a se salva direct, nu doar prin baraj. Echipa asta nu funcționează gratuit și faptul că avem meciuri la un interval scurt, deplasări lungi, implică costuri ridicate.

Numai dacă ne gândim la acest meci de mâine cu Iași, deplasarea se face cu avionul. Suntem singurii care ajutăm acest club, alte surse importante de venit nici nu mai există. Poate nu vă place cuvântul “datorie”, dar eu cred că este de datoria noastră să cumpărăm fiecare câteva bilete. Poate părea neimportantă achiziționarea a unui număr de 4-5 bilete, dar dacă ar face acest lucru 10 000 de fani, ar fi sold-out lejer, fără un efort financiar prea mare din partea nimănui. Atât trebuie să facem fiecare dintre noi, să cumpere câteva bilete, care pot face din nou diferența în sens pozitiv

Un alt aspect, înainte de meciul cu Viitorul a fost promisă o primă pentru jucători, se pare că această motivare financiară funcționează. Dar ea poate fi aplicată atunci când și există bani, nu poți face promisiuni bazate pe un buzunar gol.

Supărarea trebuie înlocuită cu dorința de a vedea Dinamo iesita din această situație, în orice fel, în orice chip. Este singura noastră modalitate de implicare. Avem 4 finale de disputat în campionat, avem un retur în semifinale care ne poate asigura prezența în finala Cupei României.

Haideți să fim alături de DINAMO!

https://www.bilete.ro/…/fc-dinamo-vs-fc-astra-14-mai-2021

loading...

Lasă un răspuns