Fanii dinamoviști vor face spectacol duminică seară, pe Arena Națională.
Inițial, tendința a fost ca fanii dinamoviști să cumpere bilete la inelul 1 din PCH, precum și la T2, în toate zonele, aceasta fiind tribuna cu cele mai multe bilete vândute. Din totalul de 16.500 de locuri pe care le are T2, foarte puține bilete mai sunt disponibile, în sectoarele deschise astăzi, pe lateralul inelului 3.
Interesant este faptul că, în ultimele zile, se observă o mobilizare masivă a fanilor dinamoviști la inelul 3 din PCH. Deși mobilizarea a fost mai lentă, deja avem un sector sold-out și câteva sectoare în care au rămas foarte puține bilete, semn că până la ora de start a meciului sunt șanse mari să avem o peluză arhiplină, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte mulți ani.
S-au vândut aproape 10.000 de bilete în PCH, așadar ne așteaptă o atmosferă de excepție duminică seară. Cu siguranță, vor fi multe momente speciale pregătite de băieții noștri din prima linie.
Ne apropiem încet-încet de 35.000 de bilete vândute, incluzând abonamentele și pachetele. Dacă nu ați cumpărat încă un bilet la meci, nu ratați ocazia de a face parte din fenomenul DINAMO!
https://shop.dinamo1948.ro/pages/bilete
ETERN DERBY ÎN SUPERLIGA 2024-2025
Tarifele biletelor:
PCH: 30 RON (inel 1), 25 RON (inel 2 & 3)
Tribuna 2: 50 RON (inel 1), 40 RON (inel 2 & 3)
Tribuna I: 90 RON (inel 2 & 3)
VIP Regular 2: 200 RON
VIP Regular 1: 250 RON
VIP experience: 390 RON
Biletele se pot achiziționa atât online, cât și fizic, prin rețeaua bilete.ro (Inmedio, Poșta Română, Vodafone) sau la casele de bilete, după următorul program:
– 18-19 octombrie: 12:00 – 20:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu);
– 20 octombrie: 14:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu)