Dinamo are un meci extrem de important în partida cu Iași de pe teren propriu.
Fanii dinamoviști nu pot fi prezenți alături de favoriți, dar micii dinamoviști pot lua loc pe stadionul ,,Arcul de Triumf”. Dacă la meciul cu Petrolul au fost puțini copii pe stadion, organizarea fiind complicată într-un timp atât de scurt, de această dată se pare că vom avea parte de un număr mai mare de spectatori.
Din informațiile noastre, sunt aproximativ 1500 de cereri de bilete până acum, cu posibilitatea de a crește numărul până la ora de start, mai ales că se pot lua bilete și de la casele de bilete, începând cu ora 15:00. Meciul este unul crucial pentru Dinamo, care poate urca în clasament pe loc de baraj după această etapă.
Botoșani ne-a pasat momentan lanternă roșie după victoria cu FCU Craiova, 4-1, dar avem șansă să urcăm trei locuri în clasament dacă învingem pe Iași, am trece peste Botoșani, Craiova și Iași. Am fi la 2 puncte si de Voluntari. Craiova ar fi ultima clasată după această etapă, pe Craiova urmează să o întâlnim săptămâna viitoare în deplasare.