AcasăStiri DinamoMircea Rednic: "Avem nevoie de suporteri"

Mircea Rednic: „Avem nevoie de suporteri”

„Ne interesează să scoatem un rezultat care să ne ajute să ne calificăm în finală”, spune Mircea Rednic înaintea partidei cu Steaua, contând pentru prima manșă a semifinalelor Cupei României. DINAMO – Steaua se va disputa joi, la ora 20:30, pe stadionul din Ștefan cel Mare.

Săftica, 1 martie 2016. Antrenorul principal Mircea Rednic a declarat la conferința de presă organizată înaintea primului duel cu Steaua, din semifinalele Cupei României, că echipa din Ștefan cel Mare trebuie să-și surprindă adversarul pentru a se califica în finală. „Avem ceva probleme după meciul cu Astra, Ekeng şi Essombe încă nu s-au antrenat. Sper ca mâine să poată face antrenamentul. Anton vine după o gripă, în rest toţi jucătorii sunt apţi. Va lipsi Filip, pe care l-am învoit astăzi, l-am trimis să ofere mărţişoare pentru fetele frumoase dinamoviste. E un lucru bun că jucăm atât de repede cu Steaua, acum nu avem scuze. Dacă jucam peste o lună puteam să spunem că suntem obosiţi, dar acum chiar nu avem scuze. E început de campionat. Normal că trebuie să-i surprindem! Meciul din Cupa României va fi mult mai greu decât cel de duminică. Se joacă în două manșe, ne dorim foarte mult să ne calificăm! La Steaua toţi sunt titulari, nu există rezerve. De altfel, nici eu nu am rezerve. Toţi care vor intra consider că sunt titulari. Şi toţi îşi doresc să joace cu Steaua. Cine nu îşi doreşte acest lucru, nu are ce căuta la Dinamo. Ne interesează să scoatem un rezultat care să ne ajute să ne calificăm în finală. Sperăm să fie spectacol, suntem două echipe care joacă fotbal, nu suntem ca Iaşiul, care are un sistem defensiv foarte bine pus la punct. Avem şi jucători foarte ofesivisi, va fi un joc frumos”, a spus tehnicianul dinamovist la întâlnirea cu reprezentanții mass-media, programată în cantonamentul de la Săftica.

„Avem nevoie de sprijinul suporterilor”

Mircea Rednic consideră că antrenorul trebuie să fie inspirat în astfel de derby-uri, jucătorii fiind motivați la maximum. „Eu nu mă iau după rezultatele Stelei din ultimele meciuri. Nu e timp suficient, sunt mulţi jucători noi. Steaua e o echipă bună, cu jucători buni, are un antrenor cu experienţă care îi poate motiva la jocurile importante. Nu cred că este în scădere de formă. Ar fi o mare greşeală să spunem că trebuie să profităm de acest moment. Când se joacă Dinamo – Steaua e cu totul alt meci, chiar dacă vii după nu ştiu câte victorii sau înfrângeri. Când joci cu Steaua, antrenorul trebuie să fie inspirat. Sigur că stadionul va fi plin. Am înţeles că sunt cozi mari. E o perioadă bună pentru noi, avem nevoie de sprijinul suporterilor, au fost prezenţi la ultimele meciuri, şi sunt sigur că şi joi vor fi lângă noi. La Dinamo însă nu le putem oferi condiţiile care sunt pe Arena Naţională. Dar ăştia suntem noi românii, căpoşi, încăpăţânaţi. Terenul va fi o problemă la meciul de duminică, pentru că am jucat şi noi şi Voluntari, am înţeles că va şi ploua, dar va fi la fel şi pentru noi şi pentru Steaua”, a adăugat Rednic.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare