Mingea la picior printre pagini

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Fără Johan Cruyff, n-ar fi existat Guardiola, Messi, Iniesta ori ceilalți.

Că ne-am îmbătat sufletul de microbiști, firește de altfel, după fiecare joc în care tiki-taka era la putere, asta e de povestit celor ce din urmă vor veni.

Dincolo de ceea ce vedeam, admirăm sau contestăm, pentru că nu toți eram aprobatori în observațiile cu privire la acest stil de joc, e vorba de o filosofie întreagă. De un COACHING adevărat. De la mental până la partea cea mai simplă a fotbalului, dar a naibii de grea pentru cei ce îl tratează cu aroganță. Pasă simplă cu latul fix pe om. Nu mai departe, nu mai aproape.

Nu voi face o pledoarie fotbalului total. Nu voi încerca să aștern cuvinte mari sau să driblez printre virgule cu nonșalanță. Pentru că în continuare îmi susțin opinia când vine vorba de ceea ce cerem fotbalului românesc, ceea ce cerem către jucătorii tineri ai echipelor din România și mai ales ai lui Dinamo, când noi nu le dăm nimic.

„Cruyff a făcut mai mult decât oricine pentru a transforma un joc frumos într-un sport frumos”-Gary Lineker

Coborând de pe norișor, ne așternem un pic în rânduri către Dinamo al nostru. În autobiografia lui Cruyff intitulată „Driblingul meu”, acesta spune printre muuuuuulte (aș putea să continui cu „u” mult și bine) informații prețioase despre cum s-a ajuns la acest fotbal spectaculos total, un lucru care mi-a atras atenția dar care asociat cu fotbalul ne pune în postura de a da stop și a ne apleca în gând la ce a vrut să spună autorul:
„Când mănânci folosești furculiță și cuțitul. Așa a fost acum 100 de ani, așa va fi și peste 100”.

Într-un spirit de glumă, am putea spune și :„ai sau nu furculiță, iei cu mâna și bagi în gură”. Totuși, altceva vreau să remarc aici. Dinamo de vreo 2-3 etape încoace, dar mai ales în ultimul meci de cupa cu oltenii, a păsat și a folosit spațiul terenului de joc la maximum, cât probabil nu o făcuse în ultima jumătate de sezon din Liga 1 plus startul de sezon actual.

Dinamo a avut mingea. Dinamo a pierdut-o însă imediat în jurul adversarului cu mingea aveam 2 coechipieri îmbrăcați în alb roșu. Semn că se acordă la antrenamente o atenție deosebită felului în care joacă împreună cei 2 și nu individual. Acum există „n” posibilități de analiză a jocului pentru un antrenor. Dar câți dintre acești antrenori, iau deoparte 2-3 jucători la final de antrenament și le explică ce înseamnă o pasă la firul ierbii, ce înseamnă o pasă pe sus? Câți dintre ei au înțeles și au acceptat că pasă la firul ierbii trebuie să aibă tăria mai mare decât cea pe sus, pentru că altfel cea la firul ierbii este mai lentă și dacă nu o dai corect prezintă un risc mai mare de a pierde posesia în dauna adversarului?

Pare că Ovidiu Burcă, nu numai că a studiat, dar cred că a și pus în practică. Și aici trebuie să îmi fac mea culpă și să îi dau cezarului ce e al cezarului. I-a ieșit! Eu nu am crezut în Burcă. Și nici acum nu sunt 100% convins că el e ceea ce lipsea lui Dinamo. Ei bine nu m-a convins. Mi-a demonstrat că se poate! Pentru asta merită apreciat!

Mergând chiar mai departe în paralelă sau dacă vreți asocierea asta cu filosofia lui Johan Cruyff, cred că și la nivel de consiliere psihologică, mentală a jucătorilor s-a lucrat bine, cum spunea colegul Bogdan Alecu.

Cruyff spune că un jucător de calitate este unul ce poate vedea și ceea ce văd ceilalți. Ei bine, și în cazul antrenorilor se poate aplica această teorie. Nu da soluțiile pe tavă jucătorilor. Lasă-i să și le găsească singuri. O poveste frumoasă istorisită de Johan e cea legată de un atacant al celor de la Atletico Madrid: José Eulogio Gárate.

Spunea că orice ar fi făcut într-un meci, omul ăla își crea 2-3 ocazii de gol de fiecare dată. Și-au stors creierii să îl blocheze și și-au dat seama că Garate scapă foarte ușor de marcaj. Ei atunci decizia lui Johan a fost să nu îl mai marcheze. Și voi probabil o să spuneți la fel că și cei din staful său de la vremea aia: „Ai înnebunit”.
Nu a înnebunit. Pentru că de la acea decizie, Garate și-a piedut reperele fără om în marcaj la el. Nu a știut ce să mai facă fiindcă omul de la marcaj era punctul lui de referință.

Cred cu tărie că avem în echipă la ora actuală jucători capabili să găsească o soluție în orice situație. Iar hint-ul este concentrarea în joc 120 de min. Nu doar 90. O pasă tare te ține focusat la preluare. O pasă moale, îți taie concentrarea și induce relaxarea celui ce urmează să o primească. Burcă știe asta. Și incearcă să o inoculeze și jucătorilor.

Să îl vezi pe Bena care dă 120% să prindă un loc de titular, să îl vezi pe Deniz că îți urcă cu mingea la picior în jumătatea adversă, să îl vezi pe Bani, pe Borcea că sunt certitudini pentru Burcă nu doar promisiuni, asta înseamnă că acești jucători au câștigat în primul rând încredere în propriile lor calități. Au fost acompaniați să facă asta. Împreună au plecat pe un drum.
Și e lung și de demonstrat mai sunt multe! Pentru că aici e Dinamo!

Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo București!

loading...

Lasă un răspuns