AcasăStiri DinamoMilanov în echipa ideală a etapei

Milanov în echipa ideală a etapei

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat în această dimineață echipa etapei cu numărul 5 în play-off / play-out.

În cel mai bun „11” se regăsește, în linia de mijloc, bulgarul Georgi Milanov, marcatorul unicului gol al dinamoviștilor în remiza cu FCU Craiova, scor 1-1 în Bănie.
„Internaţionalul bulgar a înscris în premieră în SuperLigă, întrecere în care mai are în cont şi două pase decisive”, scrie LPF-ul despre mijlocașul dinamovist.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a doua din play-off şi play-out:

PORTAR

Laurenţiu Popescu (Unversitatea Craiova) – A securizat poarta alb-albaştrilor, fiind învins doar din penalty. Prinde pentru a şaptea oară „Echipa etapei”.

FUNDAŞI

Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova) – A avut una dintre cele mai bune prestaţii din acest sezon. A pasat decisiv la golul în urma căruia craiovenii s-au desprins de adversar.

Rijad Sadiku (FC Botoşani) – O evoluţie fără greşeală pe terenul uneia dintre cele mai bune echipe din play-out. S-a completat excelent cu experimentatul Andrei Miron.

Denil Maldonado (Universitatea Craiova) – A marcat, deschizând astfel drumul echipei sale spre o victorie care a urcat-o pe poziţia secundă în play-off.

Cristian Ganea (Farul Constanța) – Foarte bun pe durata întregului meci cu CFR, în care a şi înscris primul său gol din sezonul actual.

MIJLOCAŞI

Georgi Milanov (Dinamo București) – Internaţionalul bulgar a înscris în premieră în SuperLigă, întrecere în care mai are în cont şi două pase decisive.

Constantin Grameni (Farul Constanța) – Responsabilizat de către antrenor cu banderola de căpitan, a marcat a treia oară în campionatul actual şi a ajuns la 10 goluri marcate în 114 prezenţe pe prima scenă.

Darius Olaru (FCSB) – A continuat sezonul formidabil cu un nou gol, al 15-lea în stagiunea în curs. De apreciat şi calitatea paselor oferite pe toată durată a partidei.

ATACANŢI

Louis Munteanu (Farul Constanța) – Un pericol permanent pentru apărarile adverse. A înscris şi a pasat decisiv. Are 13 contribuţii ofensive în 29 de meciuri (9 goluri, 4 pase decisive).

Albion Rrahmani (FC Rapid 1923) – Din nou, vârful giuleştenilor a fost la înălţime! A pasat decisiv pentru reuşita lui Krasniqi, apoi a marcat al 16-lea gol stagional.

Ionuţ Cojocaru (Farul Constanța) – Indiscutabil, este marea surpriză plăcută a turului din play-off, fază a competiţiei în care a bifat două duble şi a oferit trei pase decisive.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare