Asa cum Radio Dinamo 1948 a anuntat seara trecuta, meciul cu Gaz Metan a fost ultimul la echipa din Stefan cel Mare pentru fundasul central Miha Mevlja. In ultima zi din perioada de mercato, jucatorul a semnat un contract valabil 3 ani de zile cu formatia FK Rostov, din Rusia.
Mevlja a venit la Dinamo liber de contract, in urma cu un an, si a devenit repede jucator de baza in echipa aflata sub comanda lui Mircea Rednic la acea vreme. In actualul sezon competitional a fost numit chiar si capitanul echipei, dupa plecarea lui Paul Anton.
Pentru achizitionarea fundasului sloven, FK Rostov a platit suma de 700.000 euro. Daca se va impune in lotul noii echipe, Mevlja are sansa sa joace in grupele UCL, Rostov fiind parte a grupei D, alaturi de Bayern Munchen, Atletico Madrid si PSV Eindhoven.