Dinamo va juca astăzi, în Cupa României, al doilea meci din faza grupelor, o întâlnire interesantă cu o divizionară secundă, Metalul Buzău.
Metalul are un parcurs foarte bun în Liga a II-a, ocupând locul 9 din 22 de echipe, cu 22 de puncte, la doar două puncte de zona de play-off. În ultima etapă, Metalul a remizat cu Voluntari, echipa nouă a lui Ovidiu Burcă. Lotul nu include jucători foarte cunoscuți în fotbalul românesc, însă echipa se remarcă printr-un joc solid, bazat pe tineri. Cel mai bun marcator al echipei este Valentin Robu, în vârstă de 22 de ani, cu 8 reușite în acest sezon.
Metalul Buzău este una dintre marile surprize din acest sezon al Cupei României, reușind să elimine Universitatea Cluj în play-off pentru a ajunge în grupe. Totodată, în primul meci au învins pe U Craiova cu 1-0.
Dinamo a pierdut în primul meci din grupe cu 4-0 partida cu FCSB, disputată pe Arena Națională, un rezultat care ne diminuează serios șansele de a merge mai departe. Astfel, este de așteptat ca meciul cu Metalul să reprezinte o șansă pentru tinerii jucători să evolueze mai mult. Zeljko Kopic a declarat înainte de meci că va opera schimbări în garnitura de start, având în vedere că urmează un alt meci, tot la Buzău, peste 4 zile, însă în campionat.
AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE ZELJKO KOPIC:
Rosca – Costin, Patriche, Licsandru, Oprut – Bordusanu, Marginean, Bani – Caragea, Neagu, Soro
Rezerve: Stoian, Politic, Gnahore, Selmani, Cirjan, Abdallah, Sivis, Rotund, Florescu